Roman, Neamț
Căutare site

Imobilele neîngrijite vor aduce bani bugetului local

Clădirile neîngrijite vor fi supraimpozitate de administraţia publică locală. Un proiect de hotărâre a fost iniţiat în acest sens şi va fi dezbătut în şedinţa de joi, 26 noiembrie, a Consiliului Local.

Dacă va fi aprobat de consilieri în forma propusă, regulamentul se va aplica

„tuturor clădirilor şi terenurilor neîngrijite din intravilanul Municipiului Roman, dar, cu prioritate, clădirilor monumente istorice clasate sau situate în zone construite protejate clasificate pe lista monumentelor istorice sau situate în zonele protejate cu monumente istorice, de arhitectură şi urbanism, valori istorice, de arhitectură şi urbanism ori amplasate pe următoarele artere importante: strada Ştefan cel Mare, bulevardul Roman Muşat, strada Bogdan Dragoş, strada Cuza Vodă, strada Sucedava şi bulevardul Republicii”.

Cei care vor stabili dacă o clădire este îngrijită sau nu vor inspectorii de la Direcţia de Urbanism. Aceştia vor calcula stadiul de degradare al imobilului în funcţie de mai multe repere şi, în consecinţă, se va calcula o supraimpozitare de trei, de patru sau de cinci ori valoarea impozitului local.

În cazul terenurilor neîngrijite, supraimpozitarea va fi de trei sau de cinci ori mai mare. Dacă se constată o situaţie de acest gen, proprietarul va primi, iniţial o somaţie şi un termen de 30 de zile pentru a demara acţiuni de remediere a situaţiei. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, pentru fiecare caz de supraimpozitare se va iniţia un proiect de hotărâre ce va trebui aprobat de Consiliul Local.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Stefan

    tocmai administratia locala impiedica restaurarea caselor clasate ca monumente.
    cate case monument istoric restaurate/varuite/refacute/peticite din Roman au autorizatie?
    de ce se resping proiectele? pt ca lumea sa cheltuiasca bani pana se resemneaza si vand unora care nu au nevoie de acele autorizatii?
    articolul dvs, daca ar fi obiectiv si cu adevarat gazetaresc, ar schimba ceva in administratia locala, cel putin. dar nu faceti decat sa transcrieti textul pus la dispozitie de cei pe care ii platim.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.