HomeNeamt

Hoți mai „tari” decât Poliția și Parchetul, cu furturi de sute de mii de lei la activ

Anchetatorii nu au reușit să identifice autorii a două furturi de la aceeași persoană. Într-un singur caz, prejudiciul se ridică la 185.000 de lei.

 

 

Ancheta bate pasul pe loc la mai bine de trei luni de când din casa familiei Cenușă, din satul Izvoru, comuna Ion Creangă, a dispărut o sumă importantă de bani, chiar din seiful în care Gheorghe Cenușă și soția acestuia își păstrau valorile. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Neamț au precizat că, deocamdată, nu pot fi comunicate date cu privire la activitățile desfășurate în dosarul penal de furt, întocmit la Secția de Poliție Rurală nr. 9 Oniceni.

„La Secția de Poliție Rurală Nr. 9 Oniceni este înregistrat dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna lui Cenușă Gheorghe, prejudiciat cu suma de 185.000 lei. În prezent, dosarul este în lucru și se continuă cercetările și verificările pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului, cercetări ce implică aportul mai multor instituții ale statului și care sunt efectuate sub directa coordonare a procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman. În dosar există mai multe persoane suspecte și, în prezent, este documentată activitatea infracțională a acestora”, se arată într-un comunicat al IPJ Neamț.

furturi 2Gheorghe Cenușă (foto dreapta) a mai avut parte de musafiri nepoftiți și în noaptea de 12 spre 13 octombrie 2011, atunci fiind furați în jur de 200.000 de lei din sediul societății comerciale administrată de inginerul Cenușă. „Sunt înregistrate două dosare distincte cu privire la săvârșirea celor două fapte de furt. Dosarul privind furtul de la societatea comercială se află, în prezent, în evidențele privind dosarele cu autori neidentificați, urmând ca, la identificarea de noi date sau indicii, să fie continuate cercetările. Până în prezent, în ambele dosare au fost efectuate toate activitățile ce se impun, toate sarcinile trasate, cu toate acestea nefiind identificate indicii temeinice cu privire la autori”, se mai precizează în comunicatul IPJ Neamț.

„Se fac cercetări în ambele cazuri. Dosarul privind furtul din octombrie 2011 este înregistrat cu autor necunoscut. În momentul în care vor apărea elemente noi, acesta va fi redeschis”, a precizat procurorul Sorina Finică, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.

Furtul din luna februarie a acestui an s-a petrecut în timp ce inginerul Cenușă și soția sa erau plecați din localitate. În vila din satul Izvoru, în urma jafului, nimic nu era spart sau distrus. Hoțul a intrat pe ușa de la balconul de la parterul vilei.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • Mosu Lica 12 ani ago

    Cum a intrat pe usa de la ,,balconul” … parterului?!PS balcoanele se afla TOTDEAUNA la etaj !
    Chestia aia (asemanatoare) de la parter se numeste TERASA !!!

  • Vladimir 12 ani ago

    Au ceva banuti sotii Cenusa! Hotii ar mai fi putut astepta , sa se rotunjeasca suma tot la 200.000 lei.