Un tînăr a furat o baterie de mașină și a fost identificat ca autor al unor furturi mai vechi.
Emilian E., în vîrstă de 21 de ani, a ajuns în mîna polițiștilor după ce, în noaptea de 15 spre 16 martie, a furat, împreună cu doi amici, o baterie de autoturism. În ziua de 16 martie, în jurul orei 10.30, Secția de Poliție Rurală nr. 7 Roman a fost sesizată de către Ștefan L., despre faptul că, în noaptea de 15 spre 16 martie, persoane necunoscute au sustras bateria auto de la o autoutilitară, proprietate a societății comerciale pe care o administrează. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat și prins autorii furtului. Acestia sînt Emilian E., Daniel B., de 26 ani, și un minor în vîrstă de 17 ani, toți din comuna Sagna. După ce au sustras bateria, tinerii au transportat-o la domiciliul lui Emilian E., cu intenția de a o monta pe autoutilitara tatălui său. Bateria, care valorează aproximativ 420 lei, a fost recuperată și restituită proprietarului.
Ulterior, prin extinderea cercetărilor, polițiștii au stabilit că Emilian E. este unul dintre autorii unui furt de componente de cale ferată. Acesta, împreună cu Claudiu R., de 19 ani, în vara anului 2011, au sustras, în repetate rînduri, componente de cale ferată de pe traseul Roman – Sagna, pe care, mai apoi, le-au vîndut la un centru de colectare din Roman. În acest caz, cercetările sînt continuate de către Postul de Poliție Transporturi Feroviare Roman.
Pentru sustragere bateriei auto, pe numele celor trei tineri a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol