Prima paginăSport

HCM Roman vrea să încheie turul cu victoria care să o readucă pe locul al treilea

Dimensiune text

HCM Roman 01

HCM Roman – SCM Craiova, miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19.30, la Sala Sporturilor din Roman, în etapa a 11-a a Ligii Naţionale feminine de handbal.

HCM Roman va întâlni SCM Craiova în ultima etapă a turului campionatului Ligii Naţionale feminine de handbal. Meciul va avea loc în Sala Sporturilor din Roman, miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19.30, una cu care echipa romaşcană nu este obişnuită. Cei mai mulţi dintre antrenori sunt deranjaţi de programarea meciurilor la ore diferite, etapă de etapă. În pofida acestui inconvenient, cei de la HCM Roman sunt încrezători că echipa de care se ocupă va învinge. SCM Craiova a venit marţi în Roman şi a făcut antrenamentul de acomodare cu sala şi cu suprafaţa de joc. Formaţia gazdă a avut antrenament pregătitor la ora meciului, în aceeaşi seară. HCM Roman, ai cărei antrenori sunt Florentin Pera şi Viorel Lazăr, este cotată ca favorită la victorie, nu neapărat pentru că ocupă locul al patrulea, după zece etape. De cealaltă parte, SCM Craiova, condusă de Carmen Amariei, a demonstrat că poate să joace foarte bine. Acum două etape, a condus şi cu şase goluri pe terenul liderei, HCM Baia Mare, într-un meci pe care l-a pierdut. Etapa trecută a învins la scor pe CSM Bucureşti, 31-24. Partida dintre HCM Roman şi SCM Craiova îi va avea ca arbitri pe Adrian Georgescu şi Mihai Moldoveanu, din Constanţa.

HCM Roman 02În campionatul trecut, HCM Roman a câştigat de două ori

În turul ediţiei 2012-2013, meci disputat în 23 septembrie 2012, HCM Roman a obţinut cea de a doua victorie stagională, una concludentă, 23-15 (11-7) în deplasare, la o diferenţă de scor pe care nu a realizat-o nici în meciurile de pe teren propriu în multe dintre partidele anterioare. Handbalistele romaşcane au jucat atunci „ca la carte” şi s-au aflat la conducere pe tot parcursul partidei.

În cea de a 15-a etapă a campionatului trecut al Ligii Naţionale feminine de handbal, a patra din retur, HCM Roman a câştigat cu 22-18 (10-9), acasă. Atunci, în 24 februarie 2013, echipa romaşcană a întrerupt o serie de înfrângeri şi a păstrat locul al 8-lea în clasament, cu Paula Pavăl în postură de principală marcatoare. HCM Roman a avut mult de alergat pentru a-şi adjudeca victoria. Partida a fost una dârz disputată, cu două părţi distincte. În prima, SCM Craiova a jucat ceva mai bine şi a condus până către pauză. În cea de a doua, elevele lui Dumitru Muşi – antrenorul din acea perioadă al HCM Roman – au continuat iniţiativa luată pe finalul primei părţi, atingându-şi scopul. Printre altele, în minutul 16, Carmen Amariei, actualul antrenor al SCM Craiova, s-a accidentat. De la scorul 6-9, Stoleru şi colegele sale au prins o perioadă foarte bună, s-au apărat eficient şi au reuşit să înscrie de şapte ori consecutiv: 13-9 în minutul 34, majoritatea reuşitelor aparţinând Paulei Pavăl. SCM Craiova a încercat şi a reuşit să se apropie de partenera de întrecere: 16-15 (minutul 47). Finalul a aparţinut handbalistelor de la HCM, învingătoare cu 22-18.

Unitate de grup şi apărare foarte bună

Pera FlorentinFlorentin Pera (antrenor principal la HCM Roman): „Ne aşteptăm la un joc dificil, având în vedere că, la fel ca şi noi, echipa olteană îşi doreşte să acceadă în faza următoare, play-off. SCM Craiova este în luptă pentru locul al şaselea. Încă n-a reuşit să urce pe poziţia aceea. Îi lipsesc şase puncte, în acest moment. Are lot valoros, format din jucătoare cu experienţă, care vin după două jocuri foarte bune, cu HCM Baia Mare, în deplasare, respectiv CSM Bucureşti, pe teren propriu. Locul ocupat de SCM Craiova acum nu este în conformitate cu lotul de care dispune şi cu investiţiile făcute. Eu sunt optimist şi mizez pe dăruirea şi ambiţia fetelor din lotul nostru, pe dorinţa de victorie arătată meci de meci. Sunt optimist în privinţa obţinerii a trei puncte. Jucăm pe teren propriu şi avem suportul publicului, care ne-a fost mereu alături. Deranjant este că se schimbă orele de disputare a meciurilor de la etapă la etapă. Nici nu mai ştii cum să joci, cum să te antrenezi. Deşi am pierdut în etapa trecută, la Braşov, fetele au moralul bun. Nu există probleme cu starea de sănătate, în afară de cele cunoscute, mai vechi. Mai mult, există şanse foarte mari ca Iuganu şi Crap să intre la joc, chiar dacă nu sunt la capacitate maximă. Ne dorim foarte mult să intre pe teren şi să ne aducă acel plus pe care îl aşteptăm şi care să ne permită să fim şi mai optimişti. Consider că am demonstrat, în meciurile disputate până acum, că HCM Roman este o echipă puternică. A reuşit jocuri foarte bune, a demonstrat spirit de luptă, meci de meci, cu foarte multă determinare. Cel puţin, din acest punct de vedere, suntem avantajaţi. N-au cedat în niciun meci, indiferent de rezultatul consemnat sau de adversar. În faza de apărare suntem pe locul al doilea în ţară şi sper să nu coborâm sub acest nivel. Este unul dintre punctele noastre forte. Cel mai tare stăm la unitatea de grup. Asta ne-a ajutat foarte mult. Vrem să încheiem turul cu o victorie. Nu putem concepe altceva”.

„Va fi una dintre cele mai frumoase victorii”

Carnariu GheorgheGheorghe Carnariu (secretar al municipiului Roman): „Este ultimul meci din turul campionatului şi unul foarte important. Putem urca pe locul al treilea. Sunt convins că fetele vor juca foarte bine. Va fi una dintre cele mai frumoase victorii. O performanţă unică a unei echipe reprezentante şi reprezentativă a Romanului, care se află în faţa unei clasări pe podium, într-o primă ligă naţională, la sfârşitul unui tur de campionat. S-a creat şi este un front comun: jucătoare, colectiv tehnic, conducerea clubului, Consiliul Local, Primăria Roman”.

 

Ciocan IonelIonel Ciocan (director general al SC Rossal SRL Roman, membru în Consiliul de conducere al HCM Roman): „Aşa cum am început anul, cu dreptul şi cu victorie în meciul cu Zalăul, aşa vrem să încheiem şi turul de campionat. Să menţinem un ritm bun şi să fim pe podium, chiar dacă este vorba de un clasament intermediar. Să fie victorie şi în meciul cu Craiova, dar şi în meciul de sâmbătă cu Universitatea Jolidon Cluj. Fiind şi început de an, urez succes fetelor, conducerii tehnice a lotului şi suporterilor! ”

 

Leoreanu LaurentiuLaurenţiu Dan Leoreanu (primarul municipiului Roman, preşedinte de onoare al HCM Roman): „Va fi un meci foarte greu. Echipa din Craiova s-a întărit, are ambiţii mari, îndreptăţite, aşa cum avem şi noi. Sper să obţinem victoria şi să revenim pe locul al treilea, unul onorant, cel puţin, pentru o echipă cu care se mândreşte un oraş mic. Sunt convins că energiile psihică şi fizică ale jucătoarelor, condensate într-o emulaţie pe măsură, vor aduce echipa Romanului în postura de a începe returul de pe poziţia a treia în cel mai important campionat intern. Am încredere că fetele se vor mobiliza. Ce au făcut ele este o realizare mare pentru Roman”.

Gabriela Mihalschi, absenţă mare în echipa romaşcană, recuperează pas cu pas

Gabriela Maihalschi, titulară meci de meci până la accidentarea din meciul cu CSM Ploieşti, va fi alături de colegele sale, la fel ca şi până acum, dar nu pe teren, ci în tribună. Atunci, în etapa a cincea, în octombrie 2013, Gabriela a avut mare ghinion: ruptură de ligamente încrucişate. A fost supusă unei intervenţii chirurgicale, în Bucureşti, la puţin timp după nefericitul eveniment. Acum este în plin proces de refacere. „Am făcut radiografii şi nu am motive să fiu neliniştită. Urmez programul de refacere şi vreau să revin cât mai repede la joc”, a zis Mihalschi, cea despre care antrenorul Pera spune: „Este pe drumul cel bun. Recuperarea decurge bine şi o aşteptăm să joace. Mai are trei luni până să fie aptă de joc. Sperăm să poată fi refăcută până la începerea fazei play-off”.

Ultima rundă a turului ediţiei 2013-2014

Etapa a 11-a: HCM Râmnicu Vâlcea – CSM Cetate Devatrans, CSM Ploieşti – Universitatea Neptun Constanţa, HC Zalău – Corona Braşov, HCM Roman – SCM Craiova. Aceste meciuri sunt programate miercuri, 15 ianuarie. Cu o zi mai devreme s-au desfăşurat partidele: HCM Baia Mare – HC Dunărea Brăila, CSM Bucureşti – Universitatea Jolidon Cluj.

Clasament

1 Baia Mare10901285-22927
2 Braşov10811294-24825
3 Brăila10712235-21122
4 Roman10613233-21119
5 Zalău10604229-21418
6 Cluj10604292-28018
7 Bucureşti10514255-25016
8 Craiova*10415230-24112
9 Deva10226246-2418
10 Constanţa10208223-2646
11 Ploieşti10109232-3043
12 Vâlcea10019213-2741

*SCM Craiova a fost penalizată cu un punct

Primăria Roman şi Rossal SRL susţin echipa HCM Roman

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0