La finalul acestei săptămâni au fost programate meciurile contând pentru etapa întâi a Diviziei A la handbal feminin, seria B. În primul meci al noului sezon, sâmbătă, 14 septembrie, CSM Roman a întâlnit pe teren propriu, la Sala Sporturilor din Roman, formația Unirea Dobroești. Jucătoarele romașcane s-au impus clar, cu scorul de 40-25 (la pauză 20–12).
„În Sala Sporturilor Roman, fetele noastre au dominat meciul, după un început echilibrat, și au arătat că sunt pregătite pentru un sezon de succes. La pauză am condus cu 20-12, iar în repriza a doua ne-am impus și mai hotărât. Felicitări echipei, antrenorilor Răzvan Caba și Alina Andrei pentru efort și determinare. Urmează meciuri și mai intense, dar cu acest start promițător, suntem gata să luptăm pentru victorie meci de meci”, au transmis reprezentanții CSM Roman.
În celelalte meciuri ale primei etape, în seria B a Diviziei A s-au mai înregistrat rezultatele: HCF Piatra Neamț – Spartac București 27-18, CSM Bacău – Neptun Constanța 29-31, Știința Bacău – Știința București 23-47, CSM Galați – Unirea Slobozia 32-28. Etapa viitoare, CSM Roman are programat meci în deplasare, sâmbătă, 21 septembrie, pe terenul formației Neptun Constanța.
Comentarii