Roman, Neamț
Căutare site

Groapa de gunoi provizorie mai poate funcţiona un an

Consilierii locali vor trebui să decidă, joi, dacă sunt de acord cu extinderea perioadei de funcţionare a depozitului temporar de deşeuri de la Roman.

Conform unei hotărâri de Consiliu Local aprobată în iulie 2012, depozitul ar trebui să funcţioneze doar până la data de 4 iulie 2014, dar întârzierea termenilor din cadrul proiectului judeţean privind Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor obligă administraţia locală să prelungească perioada de funcţionare a gropii de gunoi temporare, până în 16 august 2015, precum şi capacitatea acesteia.

Amenajarea gropii de gunoi provizorii a costat bugetul local aproximativ 100.000 de euro, iar gunoiul romaşcanilor a început să fie depozitat acolo din iulie 2012. Din cauză că mai este nevoie de spaţiu, reprezentanţii Primăriei Roman au făcut, anul acesta, lucrări de extindere a capacităţii de depozitare şi de ecologizare a zonei, lucrări care au mai scos din bugetul local aproape 100.000 de euro.

În plus, anul acesta, municipiul Roman trebuie să plătească aproape 1.000.000 de lei pentru proiectul de management integrat al deşeurilor în judeţ. Contribuţia proprie a Consiliului Local al municipiului Roman la cofinanţarea proiectului este în valoare totală de 970.218,01 lei, inclusiv TVA. Practic, Consiliul Local Roman participă cu 2% din valoarea finanţată pentru realizarea celor 70 de puncte de colectare suplimentare prevăzute în proiect, închiderea depozitului neconform de deşeuri din oraş şi achiziţia de pubele şi containere.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.