Pompierii au fost solicitați să intervină vineri, 17 decembrie, în jurul orei 13:15, prin apel la 112, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Secuieni, informează ISU Neamț. La locul solicitării s-au deplasat pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Moldoveni, cu o autospecială de stingere, și pompierii militari din cadrul Detașamentului Roman, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
„Incendiul se manifesta cu flacără deschisă, în bucătăria unei case ce făcea parte dintr-un imobil format din două corpuri lipite. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Pompierii au acționat pentru scoaterea unei butelii, evitând producerea unei explozii. Nu au fost victime. Au ars bunuri materiale din interiorul bucătăriei – obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, obiecte de uz casnic etc. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircut electric – la un conductor electric deteriorat”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Foto: ISU Neamț











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol