Vineri, 22 octombrie, în jurul orei 12:05, pompierii romașcani au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din centrul localității Doljești, informează ISU Neamț. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, cu două autospeciale de stingere, și voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Doljești.
„Incendiul se manifesta în interiorul unei camere dintr-o bucătărie de vară, cu posibilitatea propagării la întreaga clădire și la locuinţa aflată în apropiere. Forțele de intervenție au stins incendiul, în urma căruia au ars bunuri materiale din interiorul camerei – un dulap, articole de îmbrăcăminte și materialele textile. Focul deschis în spații închise, de la o lumânare, a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol