Gînduri de mîine, creaţii de azi

„Un surîs în plină vară”, pe „ecranele” „Muzeului de Artă” romaşcan, semnat de tînăra domniţă a frumosului plastic: Oana Țepordei. O expozantă juvenilă, ca şi secolul care abia a început, ce duce mai departe harul sacru al unui penel îndrăgostit de lumină şi idei, de culoare şi nuanţe, un har care a bucurat pe oameni cu „Trei generaţii” în urmă, pornit de la solemnul Negrescu şi ajuns, acum, aici, la Expoziţia Oanei.

Creaţiile oferite contemplaţiei noastre se rînduiesc, inteligent repartizate, în trei spaţii unitare ca tematică, într-o complexă triadă, două din ele vizînd sensuri existenţiale opuse, în vreme ce mediana realizează, firesc şi fericit, o echilibrare, aproape cotidiană, între primele două. În felul acesta, acel „totum” al lui „a fi” e redat, „in brevis”, în întreaga sa cuprindere. De apreciat această „mărturisire de crez” estetic pe care autoarea o face, chiar de la primele ei lansări creative.

Viziunea aceasta de „trio” e concretizată, în expoziţia de faţă, prin acele „trei puncte cardinale”, bine delimitate de către autoare. La început, retina privitorilor este atrasă, dar şi impresionată, de acele cîteva macrogeometrii cromatice, dominante ca proporţii, ca revărsare vie de culori şi, într-o egală măsură, şi prin deschiderea multiplă de semnificaţii ce emană din ele, sau pe care le putem noi prefigura. La polul opus ne oprim, cu atenţie şi cu o zăbovire de timp mai îndelungată, la unele miniaturi grafice, care emană intimitate de gînduri şi sensibilitate de bijutier. Și, undeva, ca o medie dimensională, dar şi ca o formulă creatoare personală, autoarea ne oferă privirii un grupaj de suite grafo-cromatice, unele din ele apelînd şi la modalitatea decupajului şi la acea a repetabilităţii.

Ultimul grup cere o stăruire mai atentă, deoarece, prin acestea, autoarea se apropie mult de tînăra, foarte tînăra „artă plastică fractalică”, o modalitate geo-matematică, ce se îndepărtează de modelul milenar al euclidianismului şi de acel, mai apropiat de noi, al relativismului. Acum se vorbeşte de o ordine – dezordonată, sau invers, de o repetabilitate a unui aceluiaşi dat, pornită de la infinitul mic şi ajunsă la cel mare, de o stare intermediară, aflată între cristalitate şi haos. Oare, prin aceste cîteva lucrări, se pare că autoarea tinde către aşa ceva, prin repetarea, aici omogenă, a existenţelor.

În laboratorul de creaţie al Oanei Țepordei se întîlnesc unele modalităţi prin care ea se singularizează, adică ne arată şi ne spune ceva, într-o „lungime de undă” cît se poate de proprie. Mai presus de orice, e polivalentă şi mereu căutătoare. În universul liniilor, ea le stăpîneşte cu spontaneitate, de la peniţă la penel şi de la labirinturi la omogenitate. Simte cînd trebuie să fie discretă şi cînd elocventă, pe prima reducînd-o, uneori, la intervale „albe”, iar pe cealaltă ducînd-o la revărsări multiple de tuşeuri. Merge pînă acolo că încredinţează acestei „polarizări” întregul evantai al temelor desfăşurate.

Cromatica Oanei, mai ales acea folosită la lucrările „macro” e, aşa cum spuneam la început, „în plină vară”. Sînt tonalităţi emanate dintr-o prefigurare, independentă optic, dar neasemuit de mult concordantă tematic. Alăturările de contrast „strigă” sincer şi tinereţea penelului, ca şi pe acea a noului secol.

Nota de simetrism este originală, această trăsătură de cuminţire a materiei fiind surprinsă cînd ca o stare de incipienţă şi, apoi, ajunsă la echilibrări imuabile, cînd sub o metamorfozare metasimetrică, gata să fie absorbită de neastîmpărul devenirii. Aflată la început de drum, este firească multitudinea de căutări şi de opriri, de concentrisme grafice şi de erupţii de culoare. Sînt treceri care imprimă şi ele, indirect, un plus de dinamism, celor mai multe din lucrările prezentate.

Ne găsim în faţa unui har de profunzime, care, acum, la primele sale erupţii spre creativitate, se revarsă bogat în toate părţile, făurindu-şi cu nerăbdare, dar şi cu perseverenţă, o albie largă, proprie, monovalenţa de apartenenţă a acesteia conducîndu-l, determinant, către marea Artă.

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna august 2003