Roman, Neamț
Căutare site

Gala Excelenței a confirmat valorile romaşcane

30 de persoane au fost premiate, miercuri, în cadrul Galei Excelenţei. Printre premianţi s-a aflat şi colegul nostru, redactorul sportiv Marius Ambrosi. 

gala 05Romaşcani de excepţie au fost premiaţi, miercuri, de administraţia locală, în cadrul Galei de Excelenţă, un eveniment aflat la a şasea ediţie. Au fost oferite 30 de premii, iar premianţii au fost împărţiţi în zece categorii, în funcţie de domeniul în care şi-au adus contribuţia în viaţa comunităţii. Gala Excelenţei a început cu un laudatio pentru George Radu Melidon, întemeitorul primei biblioteci publice din municipiul Roman şi din judeţul Neamţ. Acesta a devenit, post-mortem, cetăţean de onoare al Romanului.

Seniorii excelenţei au fost primii premiaţi. Anul acesta, au fost recunoscuţi ca seniori ai excelenţei trei domni: Boris Cepalis, Ovidiu Rusu şi Valerian Boţoc. Inginerul Boris Cepalis este membru în Comisia de Etică a Consiliului Reprezentanţilor Uniunii Elene din România şi a fost cel care, în 1990, a înfiinţat Comunitatea Elenă din Roman. Profesorul Emil Ovidiu Marius Rusu s-a remarcat prin rezultatele pedagogice şi pasiunea cu care preda istoria, dar şi prin faptul că a realizat muzeul Liceului „Roman-Vodă”. Inginerul Valerian Boţoc a înfiinţat, în 1984, Asociaţia Hipică Sportivă „Dragoş Vodă”. Timp de trei ani, sportivii Asociaţiei au participat la Campionatul Naţional de Dresaj – Obstacole, unde au obţinut medalii de aur şi argint. De altfel, pentru rezultatele obţinute, Federaţia de Călărie Română a hotărât ca două finale ale Campionatului Naţional Dresaj – Obstacole să se desfăşoare la Roman, pe stadionul Danubiana.

Romaşcanul Sebastian Cătănoiu este, acum, directorul Administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ – o arie protejată de interes naţional, cu o suprafaţă de peste 30.000 de hectare – şi a fost unul dintre premianţii categoriei „Administraţie publică”. De profesie inginer silvic, Sebastian Cătănoiu a publicat numeroase articole de specialitate, în volumele unor manifestări ştiinţifice internaţionale din Marea Britanie (Universitatea Cambridge), Spania, Elveţia, Finlanda, Polonia şi Grecia. Totodată, a publicat o serie de cursuri şi manuale pentru disciplinele opţionale, dar şi lucrări de promovare şi popularizare a rezervaţiilor de zimbri. Dan Morenciu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, şi Ioan Popescu, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, au fost ceilalţi doi premianţi ai acestei categorii. Ioan Popescu a mulţumit primarului Laurenţiu Dan Leoreanu pentru nominalizare, mai ales că „de la Piatra Neamţ încă nu am primit o asemenea confirmare” şi a refuzat plicul cu recompensa financiară.

Premianţii secţiunilor „Culte” şi „Cultură”

gala 04La secţiunea „Culte” au fost premiaţi trei preoţi. Ionuţ Amărinii este preot la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” şi dirijorul corului „Melozii Romanului”, de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”. Preotul Cristian Dumea este primul doctor în muzică al Provinciei Franciscane Conventuale din România, de la înfiinţarea juridică a acesteia, în anul 1895. El coordonează Departamentul de Muzică al Academiei „Petru Tocănel”, în cadrul căruia îşi desfăşoară activităţile împreună cu formaţia corală „Schola cantorum muşatină”. Pastorul Bisericii Adventiste din Roman, Eugen Profir, este coordonatul unor activităţi îndrăgite de micii romaşcani, cum ar fi: „Orăşelul Copiilor” – acţiune în care copiii sunt invitaţi în Parcul Municipal să vadă cum funcţionează instituţiile publice, „Vino la iesle!”, „Concert de iarnă” sau „Zi de bine”.

La categoria „Cultură” au fost premiaţi doi oameni care s-au dedicat cu pasiune dansului şi care formează o echipă de două decenii. Aurica Țura şi Mihai Păduraru sunt cei care au înfiinţat trupa de dans Areti. În anul 1990, la dorinţa părinţilor, Aurica Țura a hotărât ca elevii din clasa pe care o îndruma atunci să primească lecţii de dans sub coordonarea instructorului coregraf – Mihai Păduraru. Formaţia de dansuri a primit numele Areti. Pentru că în repertoriu erau şi dansuri greceşti, în anul 1994, formaţia de dansuri a fost invitată să reprezinte Comunitatea Elenă din Roman la „Ziua Marelui NU”, sărbătorită în fiecare an pe 28 octombrie. De atunci, ansamblul Areti este o prezenţă constantă la festivităţile prilejuite de zilele importante din istoria Greciei, festivităţi organizate de Comunitatea Elenă din Roman, dar şi din alte oraşe. De altfel, după anul 1994, a fost singura formaţie de dansuri care a participat la sărbătoarea Zilei Naţionale a Republicii Elene, de la Ambasada Greciei la Bucureşti.

La aceeaşi secţiune a fost premiat şi tânărul Valentin Astănculesei, cel care a impresionat o ţară întreagă interpretând la pian, în Amsterdam, imnul României, anul trecut. Tot el a fost cel care a cântat imnul României la Palatul Cotroceni, la prima recepţie pe care a dat-o preşedintele Klaus Iohannis, după alegerile din noiembrie 2014.

Premii la categoria „Învăţământ”, „Sănătate”, „Social”, „Mediul de afaceri”

gala 02Secţiunea „Învăţământ” a recunoscut, anul acesta, performanțele din domeniul ştiinţelor reale. Au fost premiaţi Zenovia Rădulescu – profesoară la Liceul Tehnologic „Vasile Sav” şi voluntar de nădejde la Asociaţia „Iubire şi speranţă” -, Maria Gheorghiu – profesoară de matematică la Școala „Vasile Alecsandri” – şi profesorul de fizică Adrian Sescu.

La categoria „Sănătate” au fost premiate trei doamne cunoscute romaşcanilor şi locuitorilor din zonă. Medicul primar endocrinolog Cornelia Gheorghiu – coordonator al Programului naţional pentru Diabet Zaharat în zona Roman -, medicul specialist neurolog Elena Dumitrache şi medicul primar pediatru Marinela Țubucanu, şefa Secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Fundaţia umanitară Pacea, care împlineşte zece ani de activitate, a primit premiu de excelenţă la secţiunea „Social”. Printre acţiunile derulate de fundaţie în Roman se numără: „Asistenţa umanitară la domiciliu”, „A doua şansă”, „Grădiniţa alternativă”, „Vara împreună” sau „Asistenţă sanitară de prim ajutor”. Dan Antoce, parohul de la „Precista Mare”, a fost premiat, la aceeaşi categorie, pentru activităţile sociale desfăşurate în parohie. Un exemplu îl reprezintă cursurile de pregătire în vederea susţinerii examenului de Bacalaureat, care se derulează de patru ani, în mod gratuit, cu profesori voluntari, şi care se adresează elevilor indiferent de confesiunea religioasă. Un alt proiect social îi are în vedere pe membrii Asociaţiei de Sprijin al Copiilor cu Handicap Fizic din România – Filiala Neamţ. Cei 41 de membri beneficiază de ore gratuite de kinetoterapie, salarizarea kinetoterapeutei fiind asigurată de Parohia „Precista Mare”.

Cei mai mulţi premianţi au fost la categoria „Mediul de afaceri”. Au primit diplomă de excelenţă firmele: Marsat SA, Darcons SRL, Rossal SRL Roman şi Imrom SA.

„Mass-media” şi „Sport”

gala 03La categoria „Mass-media” au fost premiaţi Alexandru Mihăilă – cunoscut jurnalist, scriitor şi profesor -, Vlăduţ Clapa – jurnalist la Romanul Financiar – şi colegul nostru, redactorul sportiv al Ziarului de Roman, Marius Ambrosi, pentru modul în care a reflectat, pentru cititori, activităţile sportivilor şi ale echipelor îndrăgite de romaşcani. „În anul 2014, pentru activitatea jurnalistică, a primit din partea consiliului director al revistei «Sportul băcăuan» o distincţie acordată ziariştilor sportivi. Este apreciat pentru precizia documentării şi insistenţa asupra detaliilor”, a spus primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, înainte de a-i înmâna premiul colegiului nostru.

Ultima secţiune, dar nu cea din urmă, a fost dedicată sportului. Au fost premiaţi profesoara Elisabeta Baciu Lazăr – campioană la atletism şi maestră a sportului, care acum lucrează voluntar la Clubul Atletic Roman -, Ozcan Aksoy – iubitor de sport şi cel care a pus bazele minifotbalului în Roman – şi Florentin Pera – antrenorul HCM Roman.

Din 2013, de când Florentin Pera este antrenor principal al HCM Roman, echipa s-a clasat pe locul trei la finalul sezonului regulat şi pe locul cinci după play-off în ediţia 2013-2014. HCM Roman s-a calificat, în premieră, în finala Cupei României, ediţia 2014, s-a calificat în Cupa Cupelor la sfârşitul sezonului 2013-2014, şi a disputat Supercupa României în compania campioanei României, HCM Baia Mare. Echipa de handbal romaşcană s-a calificat în optimile Cupei Cupelor, după două jocuri cu vicecampioana Suediei, şi a obţinut locul cinci la finalul sezonului regulat – ediţia 2014-2015. Cea mai recentă performanţă obţinută de Florentin Pera este calificarea în semifinala Campionatului Naţional de Handbal Feminin, ediţia 2014-2015, precum şi calificarea în Cupa EHF, pentru ediţia 2015-2016.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.