Roman, Neamț
Căutare site

Gâdinți, cartier al Romanului

Asta vor unii locuitori ai comunei învecinate cu municipiul Roman. Ei au cerut ajutor de la primarul Leoreanu. Edilul din Gâdinţi este de părere că la mijloc este o acţiune împotriva lui. Comuna a luat naştere în 2003. Comuna Gâdinţi avea mai puţin de 2.000 de locuitori, în 2011. 

primaria romanPersoane din comuna Gâdinţi vor ca primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, să îi ajute în demersurile lor pentru ca Gâdinţi să devină cartier al Romanului. Șapte cetăţeni au semnat, în acest sens, o scrisoare pe care au trimis-o la Primăria Roman. „Au făcut la noi o solicitare de a prelua comuna. Nu vă citesc această scrisoare, pentru că nu se referă în cei mai buni termeni la comuna Gâdinţi. Ei ne roagă să o preluăm şi să facem la Gâdinţi cum am făcut şi la Roman, să facem din Gâdinţi o comună europeană, cum Romanul este un oraş european. Semnatarii acestei scrisori sunt persoane cu studii superioare, oameni de vază ai comunei, nemulţumiţi de viaţa de acolo. Spun că e o comună săracă, nu au nici măcar sediu la primărie, acolo unde funcţionează primăria plătesc chirie. Ei spun că încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, de la 1466, Gâdinţiul era afiliat Romanului”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Edilul Romanului a adăugat că nu poate realiza nimic în acest sens, întrucât nu-i permite legislaţia. Abia după ce la nivelul comunei s-ar organiza un referendum şi rezultatul acestuia ar fi în favoarea alipirii la municipiul Roman, romaşcanii vor putea fi chemaţi la urne pentru a se exprima cu privire la această chestiune.

„Propunerea grupului de iniţiativă, o revoltă personală”

Vasile Băbuţă, primarul comunei Gâdinţi. Edilul comunei spune că propunerea acestui grup de iniţiativă nu este altceva decât o revoltă personală. Printre semnatarii scrisorii se află Vasile Berianu, fost consilier local, şi Neculai Agache, fost viceprimar, în vârstă de 87 de ani.

„Unul dintre semnatarii acestei scrisori, Vasile Berianu, a fost contracandidatul meu la alegerile locale. Anii trecuţi, când s-a discutat mult pe tema regionalizării ţării, Vasile Berianu a fost extrem de vocal şi schiţa planuri fanteziste legate de satul Gâdinţi. Între timp, proiectul regionalizării a intrat într-un con de umbră şi s-a gândit să-şi încerce norocul în altă parte. Noi am luptat foarte mult pentru ca satul Gâdinţi să se desprindă de comuna Sagna, în încercarea de a atrage fonduri şi de a schimba faţa acestui sat. Modificarea limitelor teritoriale nu se poate face fără o analiză riguroasă din partea ambele localităţi, Roman şi Gâdinţi. Un rol important în acest demers îl are populaţia, care trebuie consultată printr-un referendum”, a precizat primarul comunei Gâdinţi.
Primăria comunei Gâdinţi

Primăria comunei Gâdinţi

Comuna Gâdinţi a luat naştere în octombrie 2003, după un referendum la care 81,64% dintre locuitorii comunei Sagna au fost de acord ca satul Gâdinţi să se desprindă de comună şi să devină unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare. Actualul primar, Vasile Băbuţă, conduce comuna din anul 2004. Conform datelor recensământului din 2011, comuna Gâdinţi are o populaţie stabilă de 1.983 de persoane.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.