Roman, Neamț
Căutare site

Gabriel Andrici, romașcan 100% devotat

Deși lupta electorală din acest an pare mai acerbă ca oricând, există și candidați care sunt convinși că nu cei care vor să obțină prim planul scenei politice locale vor reuși să obțină încrederea romașcanilor. Pentru a câștiga încrederea oamenilor, trebuie să te prezinți în fața lor așa cum ești, fără a încerca să te supraestimezi și fără a încerca să le spui altceva decât adevărul. Eu, Gabriel Andrici, sunt un romașcan 100%, născut, educat și căsătorit în Roman. Soția mea, medic ortoped, și copilul nostru mă fac mereu să fiu mândru că am pentru cine să muncesc. Grija pentru viitorul familiei mele, dar și dorința de a mă asigura că tot ce se va întâmpla în comunitatea noastră ne va influența pe toți în bine m-au determinat să vin în fața dumneavoastră, să vă cer să construim împreună acel „acasă” pe care ni-l dorim! Îmi aduc aminte că, atunci când mi-am construit casa, am avut alături de mine familia, prietenii și vecinii care m-au ajutat. Am vrut să mi-o construiesc singur, chiar dacă prin poartă mi-au trecut constructori care mai de care mai dotați. Am știut că pot să-mi realizez și singur visul pe care îl aveam și am trăit acel sentiment al solidarității celor care mă ajutau. Același lucru îl cred și pentru familia cea mare a celor care trăim aici, la confluența Siretului cu Moldova! Cred că putem fi solidari, să ne construim viitorul pe care ni-l dorim! Vor veni mulți și ne vor spune că fără ajutorul lor nu vom reuși! Eu vreau să îi contrazic! Putem reuși fără să ne coste atât de mult, punând cărămidă peste cărămidă, împreună!

În 1857, la Divanul ad-hoc din Moldova au luat parte, pe lângă boieri, și niște țărani fruntași. Între aceștia se afla moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, dar cu vorba dreaptă, fără ascunzișuri. Văzându-i mai retrași, unul dintre boieri se gândi să le explice cum e cu unirea și-i puse pe țărani să mute un bolovan mare: «Unde-i unul, nu-i putere, la nevoi și la durere; unde-s doi, puterea crește și dușmanul nu răzbește». «Dreptate ai, boierule», zice moș Ion Roată, «numai că tot noi, talpa țării, am mutat greutățile, în timp ce dumneata te-ai așezat și ai semnat!» Așadar, putem urni munții și singuri, fără ca vreun boier să ne dea ideea!

Romașcanii pot fi reprezentați în Parlament chiar de către un romașcan și, așa cum moș Ion Roată a rămas în istorie pentru vorbele sale, fiind răsplătit chiar de către Domnitorul Cuza, la fel și eu cred că, împreună cu cei mulți, putem face istorie la Roman și vom duce în spate orice greutate, dar nu ne vom pierde niciodată mândria!

 

Gabriel ANDRICI

Comentarii 8

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Dan

    Coane Gabriel, in Divanul Adhoc au fost si cateva persone din zona, chiar si un taran – mos LEVARDA din Sofracesti. Stiai?

  2. petre

    Bravo Gabi! Avem incredere in tine si speram sa faci o figura frumoasa! Chiar daca nu ai resursele materiale ale contracandidatilor ne ai pe noi, romascanii care nu punem botul la vrajeli!

  3. Un romascan mai de departe

    Un profesionist ce va reprezenta cu adevarat romascanii in parlament.
    Felicitari pentru curajul de a intra in competitie si sper va valoarea adevarata sa fie confirmata.
    Succes, suntem linga tine!

  4. Costi

    Articolul bun, candidatul ok, partidul slabut. Oricum am de ales intre Andrici si Bratescu. Depinde de calitatea mesajelor pe care le veti transmite!

  5. CATALIN

    draga gabriel,

    nu o sa reusesti ! si am sa iti spun si de ce. raspunsul se afla in istorioara ta legata de mos ion roata. istet nevoie mare, mosu roata ion ! insa trebuie sa faci chiar incepand de maine dimineata ceva sapaturi in analele istoriei.
    vezi tu ,draga gabriel , istorioara noastra spune ca boierul ,,ii puse pe țărani,, iar taranii ce au facut ? au mutat sau nu au mutat bolovanul ? unul doi trei sau cati or fi fost…ia intereseaza-te daca l-au mutat sau nu ! pentru ca daca l-au mutat atunci au facut ceea ce le-a spus boierul.abia dupa ce au facut ce le-a spus boierul l-i s-au slobozit gurile si i-au napadit gandirile. nu era mai bine sa nu-l fi mutat si sa-si expuna refuzul ? aici este fina diferenta.cine pricepe aceasta diferenta se numeste politician.udrea face ce spun altii in timp ce tu vrei sa faci singur.ai sa aflii pe propria ta experienta ce insemna sa muti bolovanul altuia si apoi o sa-ti para rau ca l-ai mutat. dupa aia poti spune ce vrei.mutarea bolovanului conteaza mai mult decat ceea ce faci mai apoi.avem nevoie de oameni care sa-i mute.cel ce face ceea ce-i spune boierul si apoi devine filozof pierde din start esenta.sunt sigur ca boierul acela avea interes sa mute bolovanul si nicidecum sa explice unirea. eu iti urez succes! daca descoperi ca totusi nu l-au mutat lasa-mi o postare aici.dar pana la alegeri ! cu respect, un boier ,tot romascan ca si tine….

    1. Raluca

      Mda… Pentru mesajul lui Catalin……..Tipic romanesc, indoctrinat si usor de pacalit si de dus de nas…..Ca toata lumea fricoasa si fara personalitate din Romania: sa asteptam sa faca altii totul pt noi, pentru ca nah….trebuie sa facem ce zic altii,in loc sa ne exprimam fiecare din noi propriul punct de vedere si sa facem noi insine primul pas spre o schimbare si un trai mai bun in aceasta tara…CU O MASA DATA LA RESTAURANTUL DIN PARC ATI FOST DEJA CUMPARATI SI CREDETI CA O VETI DUCE MAI BINE MAI TARZIU? :)) Naivilor!!!!
      Parca n-ati fi vazut vedete in viata voastra! Auzi…” Udrea face ce zic altii” :))) Pai da, asta e bataia de joc din tara noastra, ca urmare a „lipsei de curaj de a vorbi a multor oameni”… La noi nu se rasplatesc mintile luminate, oamenii care incearca sa faca cu adevarat ceva pentru ceilalti, nu sunt ridicati cei care invata pentru a ajunge undeva mai sus tot spre folosul celorlalti…In zilele noastre sunt ridicati lingusitorii, hotii, cei care se vand pe ei insisi din toate punctele de vedere… Invatati sa vedeti valorile, adevaratele valori! Nu fizicul si trupul trebuie sa reprezinte un oras, o tara sau un popor, ci o minte deschisa si dornica de a ajuta cu adevarat, pentru ca isi doreste o lume mai buna si nu pentru ca „ASA I SE ZICE!!!!”
      Sunt studenta la medicina si de cand sunt in facultate vad viata cu alti ochi pentru ca mai ales in facultate am vazut marsavii mai mari ca-n parlament…Sunt favorizati mincinosii si hotii si sunt strecurati printre cei care invata si lupta pentru a ajuta poporul… De oameni ca tine, Catalin, delasatori, fara personalitate si naivi e plina lumea si de asta ne e cum ne e….
      Adica, atatea orase din tara nu o vor pe Udrea si a gasit prostii din Roman care sa o voteze! Pacat!!! E de plans! E tragi-comica situatia!

      CHIAR SPER la ceva mai bun!

      Si pentru tine Gabi, mult succes si am incredere ca de vei fi ales vei face o treaba buna. Sa dea Domnul sa le lumineze mintea romascanilor si sa nu se lasa influentati de un pranz ci de dorinta unei adevarate schimbari! Mult succes!

  6. parerea mea

    In afara de cateva argumente istorice ,nu ne-ati spus mare lucru: ce ati facut demn de luat in seama in domeniul specializarii dumneavoastra, cum vreti sa ii ajutati pe romascani , ce proiecte pentru imbunatatirea vietii oamenilor aveti …

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.