Ministerul Sănătății din România a lansat primul studiu de supraveghere a consumului de tutun și a tendințelor acestuia.
Studiul a stabilit o prevalență semnificativă a consumului de tutun în țara noastră, aproximativ cinci milioane de fumători, dintre care patru milioane fumează zilnic. Mai mult de o treime dintre adulți sînt expuși la fumul de tutun „secondhand” la locul de muncă, 86,6% în restaurante și 94,4% în baruri și cluburi. Aproape trei sferturi dintre adulți (72%) s-au declarat în favoarea interzicerii totale a fumatului în restaurante și mai mult de jumătate (57%) în baruri și cluburi.
În urma rezultatelor studiului, Ministerul Sănătății intenționează să continue Programul Național de Control al Tutunului.
De asemenea, Ministerul Sănătății intenționează reglementarea interzicerii fumatului în spațiile publice, în concordanță cu recomandările Uniunii Europene, în acest sens fiind lansat un proiect de lege în Parlament.
În Roman, cei care vor să se lase de fumat pot apela la cabinetul de tabacologie din secția Pneumologie a Spitalului Municpal de Urgență Roman, care a primit și an acest an finanțare în cadrul Programului de control al tutunului. În schimbul unei taxe de 100 de lei, cei care vor să scape de viciul fumatului primesc medicație în valoare de 1.200 de lei și conultanță psohilogică gratuită.
Coordonatorul cabinetului, medicul pneumologic Gabriela Popovici a declarat că, anul trecut, 80% din pacienții care s-au înscris în program au reușit să se lase de fumat.
Comentarii