Fotografia de studio, o artă pe cale de dispariţie

Clement Tamaş are ultimul studio fotografic de modă veche din oraş. Singurii săi clienţi au rămas cei care vor reproduceri după poze vechi şi rromii care fac poze pentru străinătate.

Într-o perioadă în care orice puşti are în buzunar dacă nu un aparat de fotografiat digital măcar un telefon capabil să imortalizeze câteva imagini, Clement Tamaş se încăpăţânează să rămână pe baricade ca ultimul proprietar al unui studio fotografic din oraş. Se recomandă ca fiind un fotograf de modă veche, cu 47 de ani de meserie la activ. Are acelaşi studio de 32 de ani, chiar în centru, la Casa Modei. Spaţiul s-a micşorat, însă, de cinci ori, în ultimii ani, închiriind mereu câte o bucăţică din spaţiu altor întreprinzători hotărâţi să cucerească piaţa romaşcană.

„Au fost cel puţin vreo opt activităţi în spaţiile de lângă mine, cele mai multe s-au închis”, spune Clement Tamaş.

El s-a încăpăţânat să reziste, împotriva trendului. Când a început activitatea, în 1967, Cooperativa Meşteşugărească, al cărei angajat era, avea zece ceasornicari angajaţi, trei studiouri foto, numeroşi cizmari, frizeri, depanatori radio-TV şi, chiar, remaiori de ciorapi. Multe dintre meserii au devenit, însă, amintire. Remaiorii de ciorapi au dispărut cu desăvârşire, ceasornicar mai e doar unul, cizmarii şi croitorii mai trăiesc doar din reparaţii.

„Meseriile astea sunt pe cale de dispariţie. Nu le mai cere piaţa”, concluzionează Clement Tamaş, amintindu-şi că, de 15 ani, nimeni nu a mai venit la el la atelier ca să înveţe meserie, deşi are toate documentele şi pregătirea necesară de a fi ceea ce astăzi se numeşte „formator”.

Un client pe săptămână

În perioada de glorie a fotografiilor pe hârtie, clienţii foiau în studioul lui Clement Tamaş. Orice eveniment important din viaţă trebuia tratat ca atare. Era de neconceput ca miresele să nu se fotografieze la studio, erau aduşi bebeluşi pentru poze care să fie împărţite, apoi, la toate neamurile, erau filmele făcute de amatori, developate, apoi, la studio.

„Am avut o situaţie în care bunica unei familii s-a pozat la mine în studio mireasă, în ’68. Fiica ei a venit deasemeni mireasă la studio. Nepoata s-a măritat şi ea, dar a stricat tradiţia în ceea ce priveşte pozele”, spune Clement Tamaş. Clienţii din vremurile de acum, dintr-o lună, îi poate număra pe degete.

„În primul rând, sunt cei care au nevoie de o adeverinţă temporară pentru buletin, de la poliţie, şi cărora le trebuie fotografii de un anumit tip. Și mai sunt ţiganii, care vin să facă poze la copii, fie să le mai aline dorul când pleacă prin străinătate, fie că fac poze cu care să impresioneze trecătorii când se aşează la cerşit. Pentru o poză la copil vin toate neamurile”, spune Clement Tamaş. Acestora li se mai adaugă cei care vor reproduceri după fotografii vechi sau cei care vor reproduceri pe care să le aşeze în cimitir, la căpătâiul morţilor.

Precursorul Photoshop-ului

Ca meseriaş în ale fotografiatului, Clement Tamaş a ajuns la ultima categorie profesională posibilă, cea de retuşier pe clişeu negativ, pentru care a dat un examen special, după zece ani de meserie. Nivelul la care făcea, de mână, cu migală, este ceea ce un program de calculator face acum în câteva secunde.

„Orice om care venea să-şi facă poză la studio voia o poză în care să arate bine. Eu mai retuşam ridurile, mai corectam nasul, pomeţii, era o adevărată artă. Nu puteai să-i dai omului o poză în care să arate rău. Unii clienţi chiar îmi spuneau cum vor să arate. Pentru asta îţi trebuia ochi şi mână, aveai o mare responsabilitate, practic răspundeai de fizionomia omului”, mai spune fotograful romaşcan.