Tribunalul Bacău s-a pronunțat miercuri, 13 noiembrie, pentru condamnarea fostului deputat Dorin Ursărescu la închisoare de doi ani și patru luni, cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență. Dorin Ursărescu fusese trimis din nou în judecată, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău, la finalul anului 2017, alături de un alt fost deputat, Mihai Banu, și de un om de afaceri, Ion Rotaru.
„Condamnă pe inculpatul Ursărescu Dorinel, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență (…). Constată ca infracţiunea dedusă judecaţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul Ursărescu Dorinel a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei prin Sentinţa penală nr. 427/26.05.2019 pronunţata de de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitivă prin Decizia penala nr. 119/12.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (…) În temeiul art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 85, alin. 1 C. pen. de la 1969, dispune anularea suspendării condiţionate cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penala nr. 427/26.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitivă prin Decizia penala nr. 119/12.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 38, alin. 1 C. pen. raportat la art. 39, alin. 1, lit. b C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 4 luni închisoare reprezentând o treime din cuantumul pedepsei mai mici, în final inculpatul Ursărescu Dorinel având de executat pedeapsa rezultanta de 2 ani şi 4 luni închisoare (…). Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante stabilită în prezenta cauză. (…) Stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 427/26.05.2019 pronunţata de de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitiva prin Decizia penala nr. 119/12.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, precizează motivarea Tribunalului Bacău. În acest dosar, și ceilalți doi inculpați au fost condamnați la închisoare cu suspendare sub supraveghere. Sentința Tribunalului Bacău nu este definitivă.
Pe perioada termenului de supraveghere, Dorin Ursărescu trebuie, printre altele, „să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate”, precum și „să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul a două instituţii din subordinea Primăriei Municipiului Roman, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”, mai precizează decizia Tribunalului Bacău.
Rechizitoriul DNA
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut următoarea stare de fapt: „În perioada iulie 2010 – noiembrie 2011, inculpatul Banu Mihai, în calitate de deputat în Parlamentul României, a pretins și primit pentru partidul din care făcea parte, prin intermediul unei societăți comerciale, de la ceilalți doi inculpați, suma totală de 1.264.000 lei (824.000 lei de la Ursărescu Dorinel și 440.000 lei de la Rotaru Ion). Banii au fost pretinși și primiți pentru ca inculpatul Banu Mihai să-și exercite influența asupra reprezentanților unei societăți comerciale, astfel încât aceasta să subcontracteze lucrările de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda – Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț, firmelor administrate de inculpații Ursărescu Dorinel și Rotaru Ion. De asemenea, inculpatul Banu Mihai a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin, a căror valoare a fost încasată, în cele din urmă, de către inculpatul Banu Mihai. Pentru a exista o justificare legală a circuitului banilor, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, între cele două societăți subcontractoare și firma care i-a remis contravaloarea biletelor la ordin au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii fictive. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se arată în comunicatul de presă emis la acea vreme de Direcția Națională Anticorupție.
A doua condamnare
În iunie 2017, Dorinel Ursărescu fusese condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de trei ani, într-un dosar instrumentat de DNA Bacău în care a fost anchetat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial.
Comentarii