Roman, Neamț
Căutare site

Formare profesională pentru persoanele de la sate

Pe durata participării la programele de formare profesională, vor fi acordate subvenţii lunare de 450 lei fiecărui participant.

Sala de conferinţe a Hotelului „Roman Plaza” va găzdui marţi, 29 iulie, la ora 11.00, lansarea priectului ”ROST – Rute de ocupare de la sat la oras!”, finanţat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 5: „Promovarea măsurilor active de ocupare”, domeniul major de intervenţie: 5.2

„Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă”.

Proiectul a fost accesat de SC Vlanda Company SRL, în parteneriat cu SC Mondo Cariere S.R.L. şi este derulat în Regiunile Vest, Nord-Est și București-Ilfov, pe o perioadă de 18 luni. În cadrul proiectului vor beneficia de orientare, consiliere, formare profesională și mediere peste 900 de persoane din mediul rural, din județele Arad, Bacău, Botoşani, Caraş-Severin, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Timiş, Suceava şi Vaslui.

„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea şanselor de integrare durabilă pe piaţa muncii a peste 900 de persoane din mediul rural. Acestea vor beneficia de consiliere pentru dezvoltarea competenţelor profesionale și dezvoltarea capacității de administrare a carierei profesionale, astfel încât să-și gestioneze propria carieră și să găsească un loc de muncă. Persoanele incluse în proiect vor participa și la activităţi de mediere și vor dobândi deprinderi de identificare a potențialilor angajatori și de contactare a acestora. În cadrul acestui proiect, 720 de membri ai grupului țintă vor participa la programe de formare profesională pentru dobândirea unor calificări din sectoare non-agricole, 171 de persoane vor fi integrate pe piața muncii în activităţi non-agricole, iar 180 de persoane vor participa la programe pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale”, a precizat Dragoş-Valentin Dincă, manager de proiect.

Pe durata participării la programele de formare profesională, vor fi acordate subvenţii lunare de 450 lei fiecărui participant, condiţionate de finalizarea cu succes a programului. Totodată, se vor acorda premii în valoare de câte 750 lei celor care se încadrează în muncă în perioada de implementare a proiectului.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.