Roman, Neamț
Căutare site

Focul nu a mistuit speranţa copiilor din Icuşeşti

Vechea clădire a şcolii a fost construită în anii '50

Vechea clădire a şcolii a fost construită în anii ’50

Incendiul a distrus şcoala nouă şi modernă din Icuşeşti. Indiferent de condiţiile în care îşi desfăşoară orele, copiii privesc cu încredere spre viitor.

După vacanţa de iarnă, dascălii de la şcoala din Icuşeşti s-au reîntors în timp, la vremea când doreau să-şi înveţe copiii în condiţii similare celor de la oraş. Incendiul care a mistuit şcoala modernă, la care au visat, i-a forţat să se mute în vechea clădire, construită în anii ’50 şi aflată, de câţiva ani, în conservare, un imobil de tip vagon, aşa cum se construia în trecut, cu cancelarie şi patru săli de clasă încălzite cu sobe, suficient de spaţioase pentru numărul redus de copii existent în prezent, dar lipsite de dotarea corespunzătoare.

„Am plâns când am văzut că şcoala noastră nu mai există. Era frumoasă, modernă. A fost şcoala în care am învăţat atâţia ani”, sunt cuvintele Andreei Vieru, din clasa a VII-a.

Dacă, în anii trecuţi, dascălii şcolii din Icuşeşti se mândreau cu materialele didactice utile pentru desfăşurarea orelor, acum aceştia ridică din umeri a neputinţă.

„Școala din Icuşeşti era foarte bine dotată, astfel că fiecare cadru didactic dispunea de toate materialele necesare desfăşurării orelor. Acum, sunt nevoită să aduc hărţi de la şcoala din satul Băluşeşti”, a spus profesoara de geografie Manuela Ciobanu, cadru didactic al şcolii.

Elevii şi-au ocupat locurile în băncile primite cadou de la colegii lor de la Liceul cu Program Sportiv din Roman. Câteva nu şi-au găsit „proprietari”, poate anul şcolar viitor.

icusesti06Dascălul vede partea plină a paharului. „Avem norocul că lucrăm cu copii talentaţi şi interesaţi de învăţătură. O vom lua de la început”, a spus profesoara.

Două dintre elevele ei, Crina şi Mariana Tamba, sunt pasionate de muzică populară. Crina face canto folcloric la Clubul „Lucky Dance” din Roman, iar Mariana, la Școala de Arte din Bacău, sub îndrumarea cunoscutei artiste Maria Șalaru.

„Merg o dată pe săptămână la Roman pentru cursuri de canto. Vreau să fiu o artistă!”, a spus Crina.

Ana Patoi este din satul Bătrâneşti. Face naveta zilnic cu autobuzul, împreună cu colega şi consăteanca ei, Nicoleta Buhlea.

„Vremea a fost foarte bună în această iarnă şi cele două fete – Ana şi Nicoleta – au putut veni la şcoală cu autobuzul. Anii trecuţi, însă, când maşinile nu puteau circula, fetele au făcut naveta în fiecare zi pe jos până la şcoala din Icuşeşti”, a spus profesoara Manuela Ciobanu.

Efortul celor 14 kilometri străbuţi zilnic de fete prin zăpadă şi frig nu a afectat pregătirea lor.

„Ana este cea mai bună din clasă. Are note de 9 şi de 10. Cine vrea să înveţe carte învinge orice obstacol”, a spus profesoara.

Școala din satul Icuşeşti a ars din temelii în noaptea de sâmbătă spre duminică, cauza incendiului nefiind încă stabilită. Din incendiu a fost salvată doar anexa în care era centrala termică. Clădirea a fost dată în folosinţă în anul 2005.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.