UPDATE: Marți, 29 iulie, Primăria Municipiului Roman a anunțat că, în contextul grav al inundațiilor care au lovit județul Neamț, evenimentul „Zilele Diasporei”, programat pentru perioada 8-10 august, va fi anulat. Detalii aici.
ȘTIRE INIȚIALă: Primăria municipiului Roman organizează, în perioada 8-10 august, în Piața „Roman Vodă”, o nouă ediție a Festivalului Zilele Diasporei 2025. Va fi un eveniment dedicat romașcanilor de acasă și celor reveniți din diaspora, un prilej de bucurie și regăsire în inima orașului nostru, precizează reprezentanții municipalității.
„Vă invit, dragi romașcani, să fim din nou împreună la Zilele Diasporei 2025. Aceste zile nu sunt doar o serie de spectacole, ci o celebrare a legăturii profunde dintre noi, indiferent de locul în care ne aflăm. Este momentul în care Romanul devine acasă pentru toți – locul revederilor, al emoțiilor sincere și al apartenenței. Zilele Diasporei sunt un semn că, oriunde ne-am afla, ne leagă aceeași identitate și aceleași rădăcini. Vă aștept cu bucurie să celebrăm împreună spiritul acestui oraș cald, primitor și unit”, a transmis Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman
Programul evenimentului
Vineri, 8 august – ora 19:00: Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul”. Participă ansambluri din: România, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Turcia. Invitat special: Viorica Macovei
Sâmbătă, 9 august – ora 19:00: Lucky Dance, Trupa de Dans Lucky Kids, Daniel Iordăchioaie, Lidia Buble.
Duminică, 10 august – ora 19:00: Trupa de balet a Școlii „Dance Art Valian” Roman, Laurențiu Cazan, Crissa – Tribut Celine Dion, Cargo – concert live.







Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol