În perioada 2 – 4 august, romașcanii sunt așteptați la Roman Value Centre la o nouă ediție a „Festivalului tradițional”, târg de tradiții și obiceiuri românești. Evenimentul, care se va desfășura în aer liber, are ca scop promovarea produselor tradiționale românești, precum și a micilor artizani, meșteșugari și întreprinzători, informează organizatorii evenimentului, „Atelierul de mici” și partenerii săi.
„Romanul sărbătorește românește! La eveniment veți găsi artiști renumiți, muzică bună, mâncare gustoasă și, bineînțeles, multă distracție! În fiecare seară, atmosfera și buna dispoziție vor fi întreținute de artiști de muzică populară care vor concerta pe scena special amenajată. Invitatul special al Festivalului va fi maestrul Ion Suruceanu. Vă așteptăm cu drag!”, este invitația lansată de organizatori.
Comentarii