Duminică, 23 martie, ora 18.45, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au oprit pe strada Pogoarelor, din localitatea Ion Creangă, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din aceeași localitate (foto), informează IPJ Neamț. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, iar autoturismul nu este înmatriculat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Tot duminică, 23 martie, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români au oprit pe DN 2, în localitatea Secuienii Noi, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din județul Bacău. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul are permisul de conducere suspendat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol