Cei care au încercat să sune pentru a semnala diferite situaţii au trebuit să se înarmeze cu multă răbadare. Totul s-ar datora unor lucrări de modernizare a sistemului call-center al E.ON.
Fenomenele meteorologice din ultima perioadă au însemnat şi întreruperi în furnizarea energiei electrice. Doar că mulţi cetăţeni care au rămas fără curent s-au trezit că nu au nici posibilitatea să semnaleze problema. La numărul gratuit, pus la dispoziţie de compania E.ON, nici după 20 de minute nu se reuşea o convorbire cu un operator.
„Am aşteptat la telefon mai mult de 20 de minute pentru a sesiza întreruperea de curent, dar nu am auzit altceva decât muzică. Nici nu ştiam dacă merită să mai aştept sau nu, fiindcă mi se descărca telefonul şi nu aveam posibilitatea să-l încarc. Iar asta s-a întâmplat la al patrulea sau al cincilea apel, fiindcă la primele nici măcar nu s-a conectat”, a explicat Gabriel Bucur prin ce a trecut atunci când a apelat la call-centerul E.ON.
Reprezentanţii E.ON ne spun că acest lucru a fost provocat de lucrări de modernizare la sistemul informatic.
„Activitatea de înregistrare a sesizărilor primite de la consumatori necesită, în această perioadă, un timp mai îndelungat, ca urmare a unor lucrări pe care compania noastră le realizează la sistemul informatic ce deserveşte serviciul de call-center. Lucrările de modernizare a infrastructurii informatice sunt programate să dureze până la sfârşitul acestei săptămâni. E.ON Moldova Distribuţie le cere scuze clienţilor pentru inconvenientele create astfel şi îi roagă să aştepte timpul necesar pentru preluarea apelurilor de către operatori”, se arată într-un comunicat al E.ON Moldova Distribuţie.
Prin intermediul Telverde, consumatorii pot semnala întreruperi ale alimentării cu energie electrică, situaţii cu potenţial de risc de accidente, cum ar fi: tablouri electrice, posturi de transformare şi firide neîncuiate ori cu sistemul de închidere deteriorat, stâlpi sau conductoare căzute la pământ. Serviciul este disponibil non-stop la numărul de telefon 0800 800 929, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă sau mobilă, în mod gratuit.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol