Vineri, 13 februarie, la Sala Polivalentă din municipiul Roman s-a desfăşurat un exercițiu de pregătire cu participarea jandarmilor, a reprezentanţilor cluburilor sportive HCM Roman şi Petrotub Roman, ai poliţei locale şi societăţilor specializate de protecţie şi pază, responsabililor de ordine şi siguranţă şi a altor structuri cu atribuţii pe linia asigurării măsurilor de ordine publică în incinta şi în apropierea arenelor sportive.
Activităţile au un pronunţat caracter aplicativ, punându-se accentul pe studii de caz, dar şi pe cunoaşterea prevederilor legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Au fost prezentate şi dezbătute aspecte referitoare la modul de asigurare a ordinii publice premergător, pe timpul şi după terminarea jocurilor sportive, obligaţiile organizatorilor, spectatorilor, societăţilor de securitate, precum şi a structurilor Ministerului Afacerilor Interne responsabile de asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe timpul desfăşurării acestor evenimente.
La final, jandarmii au făcut un exerciţiu demonstrativ în care au prezentat agenţilor de la firmele care asigură măsurile de ordine interioară modul în care se execută controlul corporal preventiv, controlul bagajelor, evacuarea individuală, precum şi evacuarea unor grupuri de suporteri care tulbură ordinea în incinta arenei sportive.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol