Timp de opt zile, începând cu 26 martie (data de 15 Nisan 5773, în calendarul evreiesc), evreii sărbătoresc Pesah-ul (Paștele evreiesc). Este unul dintre cele mai mari evenimente din calendarul evreiesc.
„Istoria face referire la ieșirea evreilor din robia egipteană și exodul acestora, după 400 de ani de chin, sub conducerea înțeleptului Moise. Ei au străbătut marea și pustiul pentru a ajunge în Țara Făgăduinței”, a precizat profesorul Iancu Wexler (foto), președintele Comunității Evreiești din Roman.
Pesah este cunoscut și sub denumirea de „sărbătoarea primăverii”.
„În trecut, se depunea la templu o ofrandă din noua recoltă de orz”, explică profesorul Wexler. Pesah-ul mai poartă și denumirea de „sărbătoarea azimelor”, adică a turtelor care înlocuiesc pâinea și care fac trimitere la produsele obținute din aluat nedospit.
„În prezent, aceste azime ajung la București din Israel, de unde sunt repartizate către toate comunitățile din țară. Fiecare evreu primește, pe lângă azime, o pungă de pesmet necesară pentru a face o prăjitură tradițională și o sticlă de vin”, a spus președintele Comunității Evreiești din Roman. Pesah a fost numită și „sărbătoarea libertății”, cu legătură la faptul că poporul lui Israel a devenit liber și independent, cu adevărat stăpân pe soarta sa.
Primele două zile ale Pesah-ului și ultimele două sunt sărbători nelucrătoare, iar cele patru zile mediane sunt considerate semi-sărbători.
„Pesah-ul este întâmpinat cu o grijă deosebită de fiecare familie. Curățenia generală a casei este dublată de îndepărtarea alimentelor făcute din aluat dospit. În ajunul primelor două zile de sărbătoare, fiecare familie organizează o masă tradițională, numită «seder» și se citește Hagada, povestea ieșirii evreilor din robia egipteană. În trecut, evreii consumau ierburi amare, amintind de viața grea a strămoșilor”, a spus Iancu Wexler.
În zilele de sărbătoare, la Sinagoga „Leipziger” din Roman se rostesc rugăciunile tradiționale, iar în ultima zi sunt pomeniți morții. Înaintea sărbătorii, evreii își urează „Hag Pesah Cașer V’sameah!” (Paște Fericit!).
Comunitatea Evreiască din Roman mai numără 30 de membri, dintre care un elev, trei studenți, cinci persoane active, restul fiind persoane vârstnice.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol