Prima paginăSocialEducatie

Evaluările după model internaţional intră în şcoală

Dimensiune text

Evaluările vor fi aplicate elevilor de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a.

Începând cu anul şcolar 2013 – 2014, ce va începe pe 16 septembrie, învăţământul românesc se integrează în învăţământul european, cel puţin în ceea ce priveşte evaluarea elevilor. Evaluările după model internaţional, cu testări obligatorii, vor fi aplicate elevilor din clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a. „Este o idee veche, nu am venit eu cu ea la Ministerul Educaţiei, este o idee pe care instituţiile specializate în ştiinţele educaţiei din ţară şi din străinătate o studiază de ani de zile, iar principalul motiv pentru care trebuie să introducem această evaluare este acela că noi, în sistemul nostru de educaţie, până la clasa a VIII-a nu avem nicio evaluare de sistem”, a precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

În mod normal, aceste evaluări din doi în doi ani trebuiau să intre în vigoare începând cu anul şcolar 2011 – 2012, aşa cum prevede Legea Educaţiei Naţionale. Oficialii de la Educaţie au ales, însă, să organizeze evaluări pilot în ultimii doi ani. Subiectele la testările pentru clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi unice pe ţară, formulate de Ministerul Educaţiei şi trimise, apoi, tuturor şcolilor din ţară. După evaluarea lucrărilor, elevii de clasa a II-a primesc un calificativ care reflectă competenţele lor de bază la scris şi citit, iar cei de clasa a IV-a primesc, de asemenea, calificativ pentru aceste competenţe. La clasa a VI-a, elevii primesc note care nu se pun în catalog. Acestea reflectă cât de bine se descurcă elevul cu subiecte transdisciplinare în domeniile limbă şi comunicare şi matematică şi ştiinţe. Rezultatele obţinute de elevi nu se pun în catalog, vor intra în portofoliul cu care elevul iese din şcoală şi nu vor avea nicio influenţă asupra mediei finale de absolvire a şcolii. Rezultatele vor fi comunicate confidenţial părinţilor, în cadrul unei întâlniri care va avea loc la şcoală. Pentru clasa a IV-a, rezultatele evaluărilor sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor şi pentru preorientarea şcolară către un anumit tip de liceu. Din punct de vedere al organizării, aceste teste nu vor necesita măsuri speciale. Testele se vor ţine la şcoală, în clasa unde învaţă elevul. Elevii au la dispoziţie 50 de minute pentru a rezolva subiectele. Supravegherea va fi făcută de profesorii şi învăţătorii de la clasă şi nu va fi monitorizată video. Evaluarea de la finele clasei a VIII-a rămâne după modelul anilor anteriori.

Citește și:   Licitație pentru închirierea de locuri de parcare în Roman, pe 23 septembrie

„Este o măsură binevenită, care aliniază sistemul educaţional din România la modelul învăţământului european. Dacă îi evaluăm pe cei de la clasa a IV-a la modul cel mai serios, atunci vom avea rezultate mai bune la clasa a VIII-a. Aceste evaluări sunt făcute cu scopul de a identifica problemele învăţării. Rezultatele obţinute, analizate de fiecare factor responsabil, implicat în învăţământ, ne pot conduce spre metodele care trebuie aplicate astfel încât rezultatele să fie din ce în ce mai bune”, a spus inspectorul şcolar general Viorel Stan.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0