Prima paginăSocial

„Europa în schimbare”, simpozion internațional la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman

„Europa în schimbare”, simpozion internațional la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman

Dimensiune text

 

 

În data de 5 iunie, la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman s-a desfășurat simpozionul internaţional „Europa în schimbare” – ediţia a III-a. Simpozionul a fost organizat de Colegiul Tehnic „Danubiana” Roman în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț. La simpozion au participat 43 de elevi și cadre didactice din unități școlare din țară și din străinătate, din țări precum Bulgaria, Italia, Turcia, Ucraina și Republica Moldova.

Simpozionul și-a propus dezvoltarea spiritului de competiţie al elevilor, stimularea performanței școlare, dezvoltarea dimensiunii europene prin schimbul de experiență și dialogul realizat între școlile participante și dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză și de relaționare interculturală pentru elevii și cadrele didactice participante.

Simpozionul a avut drept scop reunirea profesorilor si elevilor într-un cadru prielnic dialogului intercultural și planificarea unor activităţi viitoare materializate prin activități educative, proiecte și parteneriate educaționale.

Echipa de proiect a fost formată din echipa managerială și trei cadre didactice a Colegiului Tehnic „Danubiana” Roman, și anume: Mihaela-Brînduşa Petrache, profesor de limbă engleză, Corina Grumăzescu, profesor de geografie, și Simona Aldea, cu specializare în inginerie alimentară.

Simpozionul s-a desfășurat pe trei secțiuni. Secţiunea I a constat într-o sesiune de referate și comunicări ştiinţifice cu titlul „Metode de predare-învățare a valorilor culturale”, care s-a adresat numai cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar liceal din țară și străinătate, având formă de participare indirectă .

Următoarele două secțiuni au fost organizate sub formă de concurs şi s-au adresat elevilor din învăţământul liceal. Principalele criteriile de evaluare vizate au fost originalitatea prezentării şi corectitudinea exprimării în limba engleză. Secţiunea a II-a, intitulată „Reevaluarea tradițiilor și a bucătăriei europene”, s-a desfășurat sub formă de concurs, elevii având de realizat o prezentare în limba engleză care să se refere la tradițiile unei țări europene sau la un produs culinar specific din gastronomia europeană. Secţiunea a III-a, intitulată „Cele mai influente personalități din cultura europeană”, s-a desfășurat sub formă de concurs, ce a constat în realizarea unei prezentări care să se refere la o mare personalitate din cultura europeană.

Tuturor elevilor participanți au fost acordate premii și mențiuni. Marele premiu al simpozionului a fost câștigat de elevele Andreea Ujeniuc, clasa a IX-a, de la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman, și Alexia Gotcu, de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.

„Dincolo de o Europă culturală, economică şi politică există o Europă educaţională. Mai mult chiar, se poate spune că valoarea europeană înseamnă în primul rând o schimbare de atitudine, mentalitate şi competenţe. Această schimbare trebuie să angajeze în primul rând ansamblul sistemelor educative”, a declarat Simona Aldea, unul din profesorii coordonatori ai simpozionului.

 

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0