Prima paginăSport

Etape legate ale handbaliştilor juniori I

Dimensiune text

Echipa masculină de handbal, juniori I, a Liceului cu Program Sportiv Roman s-a îndepărtat, în ce priveşte numărul de puncte acumulate până acum, de atingerea unui obiectiv care se referă la calificarea la turneele semifinale ale campionatului naţional. Formaţia pregătită de antrenorul Codruţ Mihalache ocupă, acum, locul al cincilea în grupa A, deşi începuse campionatul bine, fiind pe poziţia a treia după primul turneu. Au urmat meciurile din tur, şapte, apoi cele din turneul secund, tot la Oneşti. Rezultatele au fost nefavorabile echipei romaşcane, care a coborât pe poziţia a cincea. După acel turneu, campionatul a continuat cu prima dintre cele şapte etape ale returului, premergătoare turneelor semifinale.

În meciul disputat duminica trecută, handbaliştii romaşcani au pierdut, 34-39, la Botoşani, şi au ajuns pe poziţia a cincea, la şapte puncte faţă de a treia clasată, LPS Vaslui. Nici jocul rezultatelor nu i-a ajutat, întrucât echipa din Vaslui a câştigat în deplasare cu LPS Iaşi, a treia clasată. Cărţile par a fi făcute în ce priveşte calificatele la turneul semifinal, chiar dacă mai sunt de disputat şase etape în grupă. La turneul semifinal se vor califica primele patru clasate la finalul returului.

Joi, 19 februarie, se vor desfăşura partidele din a doua etapă a returului. LPS Roman va juca pe teren propriu cu LPS Focşani, LPS Vaslui va juca pe teren propriu cu LPS Suceava, a doua clasată. LPS Neamţ va întâlni LPS Iaşi. Duminica viitoare, LPS Roman va juca la Iaşi.

Clasament: 1. LPS Piatra Neamţ (31 p), 2. LPS Suceava (30 p), 3. LPS Iaşi (27 p), 4. LPS Vaslui (22 p), 5. LPS Roman (15 p), 6. LPS Botoşani (6 p), 7. LPS Focşani (0 p).

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0