Prima paginăSlide news

Ești un fan al fotbalului și îți pare rău că super-vara EURO și a Jocurilor Olimpice a luat sfârșit? Află ACUM ce competiții te vor ține cu sufletul la gură toamna aceasta

Ești un fan al fotbalului și îți pare rău că super-vara EURO și a Jocurilor Olimpice a luat sfârșit? Află ACUM ce competiții te vor ține cu sufletul la gură toamna aceasta

Dimensiune text

Ca de fiecare dată după un turneu final de campionat european sau mondial, fotbalul, cunoscut printre împătimiți și ca ,,sportul rege”, a generat din ce în ce mai mult interes în rândul fanilor înrăiți, cât și al celor ce pentru prima oară vara aceasta s-au găsit bucurându-se de o partidă de fotbal.

Descoperă în cele ce urmează 3 competiții pe care să le iei în considerare în toamna aceasta, care cu siguranță vor fi cel puțin la fel de spectaculoase ca turneul final care a fost parțial găzduit și de țara noastră:

  1. Liga Campionilor

Fără îndoială, nu se poate discuta despre competiții fotbalistice spectaculoase fără a menționa, în primul rând, liga granzilor Europei. Anul acesta, însă, competiția devine cu atât mai interesantă cu cât, numai cu câteva luni în urmă, câteva dintre cele mai de tradiție cluburi din Europa au amenințat să formeze o Super Ligă, construită după modelul sporturilor de peste ocean. Deși proiectul propus de Florentino Perez, președintele celor de la Real Madrid, și finanțat de gigantul bancar JP Morgan Chase a fost momentan pus pe pauză, mulți fani de pe întregul continent au devenit de-a dreptul furioși la adresa propunerii ce ar fi însemnat sfârșitul Ligii Campionilor, așa cum este cunoscută astăzi, și s-au orientat spre a susține echipe mai mici, care țin cont de interesele fanilor de pretutindeni.

Așadar, în ciuda cutremurului creat de posibila înființare a Super Ligii, cea mai urmărită competiție internațională este pe cale să reînceapă la data de 14 Septembrie. Cu un sezon de transferuri spectaculos, în timpul căruia superstaruri precum Lionel Messi și Cristiano Ronaldo și-au schimbat echipele, fanii vor asista cu siguranță la o Ligă a Campionilor mai competitivă și imprevizibilă ca niciodată.

  1. Conference League

Chiar dacă Super Liga Europei nu a fost fondată în cele din urmă, există totuși o nouă competiție europeană, sprijinită de UEFA, începând cu anul acesta, și anume UEFA Europa Conference League. Cu ocazia reducerii numărului de echipe participante în faza grupelor a UEFA Europa League, forul European a decis să ofere șansa de a juca meciuri internaționale mai multor echipe de pe bătrânul continent. Chiar dacă, la prima vedere, această competiție pare mai puțin atractivă decât cele cu o lungă tradiție, expunerea pe care echipe mai mici o vor primi este una cât se poate de benefică, atât pentru jucători, cât și pentru fani. Cu atât mai mult, nu este de neglijat că, începând cu 14 Septembrie, fanii vor putea urmări în faza grupelor echipe puternice precum Tottenham Hotspur, AS Roma, dar și campioana României, CFR Cluj. Așadar, acordați o șansă acestui nou proiect și cu siguranță veți fi surprinși de calitatea spectacolului fotbalistic pe care Conference League îl va oferi.

  1. Ligile secunde din țările cu tradiție fotbalistică

Dacă orice fan, indiferent de cât de pasionat, știe că fotbalul la cel mai înalt nivel este garantat în competițiile puternice, unde în joc sunt mulți bani și expunere, poate că ar trebui să acordați o șansă și ligilor secunde, care vă vor ajuta să înțelegeți dinamica marilor campionate mult mai bine. În țări precum Anglia, promovarea în Premier League este, de cele mai multe ori un spectacol mult mai savuros decât lupta la titlu, dominată în ultima perioadă de bogații de la Manchester City. Miza acestei promovări se ridică, din punct de vedere financiar, la sute de milioane de dolari în plus la bugetul echipelor. Așadar, aruncă un ochi la echipele cu tradiție și fani care și-ar da viața pentru cluburile lor din Championship Anglia. Site-ul de celor de la Sportingbet te va ajuta să navighezi mai ușor acest campionat, cât și alte competiții sportive de interes.

Așadar, chiar dacă toți împătimiții fotbalului sunt cu ochii pe marile campionate și cupe internaționale, acordă o șansă și proiectelor noi, sau celor care sunt de obicei trecute pe plan secund în media sportivă. Cu siguranță nu vei regreta alegerea făcută și cunoștințele fotbalistice nou dobândite.

Sursa foto: unsplash.com

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0