La finele lunii noiembrie 2015, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) o acuza pe Emilia Arcan, pe atunci vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ – în prezent preşedintele acestui for -, de faptul că, timp de mai bine de un an, aceasta s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate. Luni, 4 aprilie, la Curtea de Apel Bacău, Emilia Arcan a primit câştig de cauză.
Conform deciziei ANI, Emilia Arcan „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 octombrie 2012 – 19 decembrie 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi funcţia de administrator al SC Europandra SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003″.
La acea dată, Emilia Arcan recunoştea că a fost administrator la o societate, dar spunea că, în 2009, a mers la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) şi a cerut dizolvarea societăţii. Aşadar, preşedintele Consiliului Judeţean a atacat decizia în instanţă, iar luni 4 aprilie, a şi câştigat procesul la Curtea de Apel Bacău. Luni, magistrații au admis acțiunea intentată de Emilia Arcan și au dispus anularea Raportului de Evaluare nr. 42936/G/II/2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. În plus, au obligat ANI să plătească “reclamantei” suma de 2.050 lei cheltuieli de judecată. În 15 zile, ANI poate apela la calea de atac.
„Este o bucurie pentru mine această soluţie şi, sinceră să fiu, speram să-mi fie favorabilă, pentru că ştiam în ce situaţie mă aflu, ştiam ce documente sunt la dosar! Am mizat pe corectitudinea instanţelor de judecată, dar recunosc, de pe 24 martie, când s-a judecat procesul la Curtea de Apel Bacău, şi până astăzi, când s-a dat pronunţarea, am acumulat nişte emoţii, fireşti, cred eu. Le mulţumesc avocaţilor de la Societatea Civilă Profesională de Avocaţi Mătăşel şi Mătăşel, care şi-au dovedit încă o dată profesionalismul, aşa cum au făcut-o în foarte multe cazuri”, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Comentarii