În cadrul celei de-a XI-a ediții a Zilelor Municipiului Roman, joi, 20 mai, a avut loc Gala Excelenței în Educație, prilej cu care primarul Leonard Achiriloaei i-a premiat pe elevii și profesorii romașcani, eveniment desfășurat în Sala „Nicolae Manolescu Strunga” din cadrul Primăriei Roman.
Spre deosebire de edițiile anterioare ale Galei Excelenței în Educație, când erau recunoscute rezultatele meritorii ale elevilor și profesorilor coordonatori la fazele finale ale olimpiadelor și concursurile naționale și internaționale, în acest an au fost premiate proiectele școlare ale unităților de învățământ din oraș.
„Astăzi am avut bucuria de a continua tradiția recunoașterii excelenței în educație, organizând o nouă gală cuprinsă în programul Zilelor municipiului Roman. Alături de domnul deputat Laurențiu Dan Leoreanu, de inspectorul școlar general – domnul Mihai Obreja, de inspectorul școlar general adjunct – doamna Dana Păiuș, de toți directorii unităților de învățământ romașcane, am încurajat performanța, ambiția și dorința de progres a elevilor. Pentru că, din cauza pandemiei, în acest an școlar nu au fost organizate toate olimpiadele, am ales să scoatem în evidență cel mai reprezentativ proiect extrașcolar implementat la nivelul unităților de învățământ. Premiul fiecărei echipe, formată din elevii și profesorii coordonatori, a fost oferit de către domnul Nicolae Lucian Slavnea, reprezentantul AMF-Bruns SRL, căruia îi mulțumesc în mod deosebit. Îi felicit pe toți elevii romașcani și îi încurajez să facă performanță!”, a transmis cu acest prilej primarul Leonard Achiriloaei.
Proiectele premiate joi în cadrul Galei Excelenței în Educație au fost următoarele:
Comentarii