Elevii Școlii „Mihai Eminescu” s-au calificat la etapa națională a concursului „Educație rutieră – educație pentru viață”

Elevii Școlii „Mihai Eminescu” s-au calificat la etapa națională a concursului „Educație rutieră – educație pentru viață”

 

Miercuri, 7 iunie, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Roman s-a desfășurat etapa județeană a competiției „Educație rutieră – educație pentru viață”, implementată în parteneriat cu Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț. Concursul a avut ca scop formarea comportamentului rutier responsabil, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație, în rândul elevilor din învățământul preuniversitar.

Secțiunea A, destinată elevilor de gimnaziu, a vizat următoarele probe de concurs: parcurgerea unui traseu de îndemânare cu bicicleta în poligon și respectarea regulilor de circulație de către bicicliști, în parcul școală. Secțiunea B, destinată elevilor de liceu, a avut o probă teoretică, în vederea verificării cunoștințelor în domeniul rutier, pe bază de chestionar, și o probă de arbitraj în vederea identificării abaterilor de la respectarea regulilor de circulație de către bicicliști, în parcul școală.

La startul competiției s-au aliniat șase echipaje, două la categoria elevi de liceu – Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamț, coordonator profesor Octavian Hanganu, și Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman, coordonator profesor Ioan Lungu – și patru la categoria elevi de gimnaziu – Liceul Tehnologic Oglinzi-Răucești, coordonator profesor Ioan Maxim, Școala „Mihai Eminescu” din Roman, coordonator profesor Alexandru Lezeu, Școala nr. 8 Piatra Neamț, coordonatori profesori Dumitrița Tănase, Gheorghiță Țifui și Ciprian Dire, și Școala „Iustin Pârvu” din Poiana Teiului, coordonator profesor Ioan Rășchitor.

Clasamentul final s-a prezentat astfel: Secțiunea A, elevi de gimnaziu – proba 1 – locul I – Alexandru Marian Leancă, Școala „Mihai Eminescu” din Roman, locul II – Mihai Teodosia, Școala „Iustin Pârvu” Poiana Teiului, locul III – Emilian Apostoaie, Liceul Tehnologic Oglinzi; proba 2 – locul I – Andrei Mardare, Școala „Mihai Eminescu” din Roman, locul II – Emilia Ursu, Școala „Iustin Pârvu” Poiana Teiului, locul III – Laviniu Cerus, Liceul Tehnologic Oglinzi; Secțiunea B, elevi de liceu – proba 1 – locul I – George Emilian Turcu, Colegiul Tehnic Transporturi Piatra Neamț, locul II – Denis Buduroi, Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman; proba 2 – locul I – Ionuț Leonard Chilat, Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamț, locul II – Alexandru Ionuț Rusu, Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman.

„Echipajele Colegiului Tehnic de Transporturi Piatra Neamț și Școlii Gimnaziale «Mihai Eminescu» Roman, clasate pe locul I, vor reprezenta județul Neamț la etapa națională a acestei competiții. Mulțumim Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, Serviciul Rutier, și conducerii Școlii Gimnaziale «Mihai Eminescu» Roman pentru organizarea impecabilă a acestui concurs școlar. Felicitări elevilor și profesorilor coordonatori”, precizează un comunicat al ISJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0