Elevii vor reveni în bănci pe 23 aprilie.
Bucurie pentru elevi. De sâmbătă, 12 aprilie, copiii intră în vacanţa de primăvară, ultima perioadă de recreere înaintea vacanţei mari. Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, publicat încă înainte de începerea anului şcolar, vacanţa de primăvară este în perioada 12 aprilie – 22 aprilie. Miercuri, 23 aprilie, elevii se întorc în bănci, până în data de 20 iunie. Excepţie vor face elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a. Cei din clasa terminală de gimnaziu vor termina cursurile în data de 13 iunie, iar cei de la liceu – în data de 30 mai. Imediat ce se întorc din vacanţa de primăvară, elevii din învăţământul primar vor intra direct în pregătirea pentru evaluările naţionale. Acestea se desfăşoară în două sesiuni, prima parte în 6-15 mai, iar a doua parte în perioada 20-29 mai. A doua sesiune este rezervată copiilor care au absentat la prima etapă. Elevii de clasa a II-a vor susţine probele pe 6 mai – la limba română, scris şi citit, şi pe 8 mai, la matematică. Cei de clasa a IV-a au probele programate pe 13 mai, la limba română, şi pe 14 mai, la matematică. Tot două probe au şi elevii de clasa a VI-a, pe 14 mai la limbă şi comunicare şi pe 15 mai la matematică şi ştiinţe.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol