Roman, Neamț
Căutare site

Elevi plătiţi pentru a merge la şcoală

AJOFM implementează un proiect prin care 24 de persoane care au abandonat şcoala îşi vor putea continua studiile, primind şi o subvenţie pe perioada în care sunt ocupaţi cu şcoala. Proiectul are drept scop facilitarea accesului acestora către o meserie.

Nemţenii care nu au reuşit să-şi termine măcar studiile gimnaziale şi, în lipsa unei diplome care să ateste că au terminat măcar opt clase, nu se pot înscrie la niciun curs de calificare, au şansa de a-şi continua studiile pe banii Uniunii Europene. Nu doar că vor putea să meargă gratuit la şcoală în cadrul unui program de tip „A doua şansă”, dar vor primi din partea finanţatorilor şi sume de bani care să acopere veniturile pe care le-ar fi realizat muncind în perioada în care vin la şcoală şi, dacă sunt nevoiţi să facă naveta, abonamentele pentru transportul la şcoală le vor fi decontate.

Finanţarea vine din fonduri structurale europene, printr-un proiect în care Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Neamţ este partener şi care are drept scop netezirea drumului către un loc de muncă pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, au abandonat studiile înainte de clasa a VII-a.

„Proiectul se află acum în prima fază, în care, cu ajutorul inspectoratului şcolar, al agenţiilor locale şi al primăriilor, vom face o bază de date cu care să identificăm grupul care se înscrie în caracteristicile impuse de proiect. Ne orientăm, în special, spre cei care au abandonat studiile în clasa a VI-a sau a VII-a, cărora le va fi uşor ca, într-un an de studiu prin programul «A doua şansă», să poată obţine o diplomă de opt clase. Vom selecta un grup de 24 de persoane care, începând din toamnă, vor fi arondate unei şcoli din apropierea domiciliului lor, unde există deja programul «A doua şansă». Acest program le permite să absolve doi ani într-un an. Prin proiect avem finanţarea necesară pentru a plăti profesorii şi pentru a acorda elevilor un stimulent material pe perioada în care vor veni la cursuri. În baza diplomei de opt clase, cursanţii se vor putea înscrie la diverse cursuri de formare din cele pe care le organizăm, astfel încât să înveţe o meserie şi să se poată integra mai bine în societate”, a spus directorul executiv al AJOFM Neamţ, Daniel Chirilă.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.