Prima paginăSocialEducatie

Elevi „la muncă” în firmele romaşcane

Dimensiune text

job0276 de liceeni romaşcani au petrecut ziua de miercuri în umbra angajaţilor din diverse companii din Roman. Doi dintre elevi au petrecut ziua de muncă alături de redactorii „Ziarului de Roman”.

Pentru 76 de elevi de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav” şi Colegiul Tehnic „Miron Costin”, ziua de miercuri, 9 aprilie, a fost ziua în care au ajuns la jobul mult visat. Aceştia au petrecut o zi în umbra unui angajat dintr-o companie sau instituţie din oraş, familiarizându-se cu responsabilităţile ce revin angajaţilor şi abilităţile cerute acestora în câteva domenii de activitate. Elevii au fost prezenţi în spital, în administraţia publică, la poliţie, la judecătorie, în domeniul bancar, la fabrica de pâine şi în restaurante, dar şi la sediul televiziunilor din oraş şi în redacţia „Ziarului de Roman”.

Adelina Percă şi Călin Nichifor, elevi în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, au mers pe teren cu redactorii „Ziarului de Roman”, au făcut documentări şi fotografii şi au aflat care este traseul materialelor din ziar, din momentul documentării până când acestea ajung la cititori. „A fost o zi interesantă. A lucra la ziar implică multă responsabilitate şi nu e atât de simplu cum pare privind din afară”, a spus, la plecare, Adelina Percă. Chiar dacă nu s-a hotărât pentru o carieră în domeniul jurnalismului, ziua petrecută în redacţia „Ziarului de Roman” l-a făcut pe Călin Nichifor să-şi exprime intenţia de a reveni pentru o colaborare pe perioada vacanţei de vară.

job03O carieră în mass-media îşi doresc şi cei care au experimentat ziua de lucru în studiourile de televiziune din oraş. „A fost o experienţă inedită, nu credeam că este atâta muncă în spatele unei ştiri de la televizor. Mi-ar place foarte mult să lucrez în televiziune. M-am dus cu o curiozitate şi m-am întors cu o opţiune pentru carieră”, a spus Roxana Antoniu, elevă în clasa a XI-a A la Colegiul Tehnic „Miron Costin”. „Personal, cred că această experienţă m-a ajutat foarte mult în decizia pe care o voi lua pentru viitor. Cred că voi fi un judecător bun”, a spus Bianca Lucaci, de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, după ce a petrecut o zi la Judecătoria Roman. „Este o meserie foarte frumoasă, dar este riscantă şi nu cred că este potrivită pentru fete. A fost o zi foarte reuşită pentru mine, pot să spun că am deschis ochii şi mi-am văzut viitorul într-o altă lumină”, a spus Mădălina Vântur, elevă la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, care a petrecut o zi în umbra angajaţilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

job04„Indiferent dacă unii dintre elevi s-au întors încântaţi de ceea ce au văzut sau mai puţin mulţumiţi de experienţă, proiectul nostru şi-a atins scopul. Elevii au aflat dacă un domeniu de activitate li se potriveşte sau nu şi îşi pot hotărî cariera mult mai bine după ce au aflat «din interior» ce presupune o anumită meserie. Programul Job Shadow Day are ca scop principal promovarea în rândul elevilor a unei mai bune înţelegeri a profesiei pe care o doresc şi a modului de funcţionare a unei companii, ajutând, în acelaşi timp, elevii să afle care sunt abilităţile, dar şi activităţile unui angajat din domeniul în care ar dori să lucreze. În acelaşi timp, şi angajatorii pot afla mai multe despre aşteptările tinerilor de la viitorul loc de muncă şi despre nivelul de cunoştinţe şi abilităţile de care ar avea nevoie ca angajaţi. Mulţumim tuturor celor care s-au arătat deschişi şi care şi-au manifestat disponibilitatea de a ne fi parteneri în proiect”, a spus profesoara Liliana Aniţei, coordonator local al proiectului „Job Shadow Day”.

job05Din echipa de coordonare au mai făcut parte profesorii Lăcrămioara Ploşniţă, de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, şi Carmen Grădinaru, de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”. Job Shadow Day este un program internaţional de orientare profesională, derulat de organizaţia Junior Achievement.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0