Inspectoratul Școlar Județean Neamț a anunțat marți, 3 mai, rezultatele loturilor de elevi care au reprezentat județul Neamț la fazele naționale ale Olimpiadelor de Limba și literatura română și Limbi clasice.
Olimpiada Națională de Limba și literatura română pentru elevii claselor V-VIII s-a desfășurat la Târgoviște, în perioada 18-21 aprilie, patru elevi care au reprezentat județul Neamț obținând premii. Luca Valentin Cortez, elev în clasa a V-a la Liceul „Vasile Conta” din Tîrgu Neamț (profesori îndrumători Daniela Cristea, Karina Ingrid Cojocariu), a obținut Mențiune. Tiana Alessia Veiss, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț (profesor îndrumător Melania Iliuță), a obținut Premiul special. Ana Aurora Pellegrini, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național „Roman-Vodă” din Roman (profesor îndrumător Paul Alexandru), a obținut Mențiune. Ingrid Maria Tofan, elevă în clasa a VIII-a la Școala nr. 5 Piatra Neamț (profesor îndrumător Oana Mărunțelu), a obținut Mențiune.
Olimpiada Națională de Limba și literatura română pentru elevii claselor IX-XII s-a desfășurat la Slobozia, în perioada 26-30 aprilie. Județul Neamț a fost reprezentat de patru elevi, doi dintre aceștia obținând premii. Alexia Ioana Sava, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț (profesor îndrumător Monica Costea), a obținut Mențiune. Daria Ioana Roșu, elevă în clasa a XI-a a Colegiului Național „Roman-Vodă” (profesor îndrumător Roxana Prisacaru), a obținut Mențiune și Premiul special pentru calitatea argumentării.
„Cei opt elevi participanți la Olimpiada Națională de Limba și literatura română au îmbogățit palmaresul școlii nemțene cu un total de cinci mențiuni și două premii speciale, probând excelență filologică și dragoste de carte. Felicitări, dragii noștri elevi! Felicitări, distinși colegi profesori și stimați părinți! Vă mulțumim pentru bucuria adusă școlii nemțene”, a transmis cu acest prilej inspectorul școlar general al ISJ Neamț, Florentina Luca Moise.
Faza națională a Olimpiadei de limbi clasice (greaca veche și latina) s-a desfășurat în perioada 18-21 aprilie, la Târgu Jiu. Județul Neamț a fost reprezentat de două eleve ale Colegiului Național „Roman-Vodă”, coordonate de profesor Nicoleta Tudor. Maria Elisa Broască, elevă în clasa a IX-a, aflată la prima participare, a obținut un Premiu special și medalie de bronz, iar Daria Ioana Roșu, clasa a XI-a, a fost recompensată cu Premiul I și medalia de aur. „Rezultatele de excepție confirmă strădania elevelor, profesionalismul cadrului didactic coordonator și însoțitor al lotului la etapa națională, valoarea muncii în echipă și susținerea părinților”, a mai afirmat inspectorul general Florentina Luca Moise.
Comentarii