Sâmbătă, 4 martie, la Colegiul Național „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț s-a desfășurat etapa județeană a Olimpiadei de geografie. Concursul, adresat elevilor de clasele VIII – XII, a avut două probe, una teoretică scrisă și una practică scrisă. La această fază a olimpiadei au participat 125 de elevi din județ și 50 de profesori evaluatori, subiectele având un grad mare de dificultate.
La etapa națională a Olimpiadei de geografie, din județul Neamț s-au calificat cinci elevi: Dinu Alexandru David, elev în clasa a VIII-a la Școala „Elena Cuza” din Piatra Neamț, cu 95 de puncte, Ovidiu Andrei Lazăr, elev în clasa a IX-a la Liceul cu Program Sportiv din Roman, cu 93,25 de puncte (profesor îndrumător Irina Elena Pătrăuceanu), Andreea Georgiana Fârțigu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț, cu 87,75 de puncte, Victor Malairău, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț, cu 98,75 de puncte, și Andrei David, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț, cu 91,75 de puncte.
Ovidiu Andrei Lazăr a participat și anul trecut la etapa națională a Olimpiadei de geografie, acolo unde s-a clasat al 11-lea, din 50 de participanți, cu 95,13 puncte.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol