HomePolitica

Elena Udrea vrea să modernizeze PDL

Deputatul Elena Udrea şi-a lansat candidatura pentru preşedenţia partidului la Roman. Aceasta este de părere că PDL trebuie modernizat, pentru a nu ajunge în situaţia PNȚCD. Obiectivul ei este acela de a câştiga alegerile în 2016, în calitate de preşedinte de partid. Elena Udrea a precizat că îl vrea în echipa de la centru pe primarul Laurenţiu Leoreanu, apreciat ca: „Unul dintre marii oameni politici ai PDL.

 

 

Elena Udrea, deputatul Colegiului nr. 4 Roman – Ion Creangă, şi-a lansat vineri, la Roman, candidatura pentru funcţia de preşedinte al PDL. Elena Udrea şi-a prezentat candidatura în faţa mai multor membri PDL din Roman şi din judeţul Neamţ. Cel care a deschis întâlnirea a fost preşedintele PDL Roman, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.

Este o zi deosebită pentru Roman, pentru judeţul Neamţ, dar şi pentru întreaga ţară, pentru că, la Roman, doamna deputat Elena Udrea va face un anunţ care va dinamiza PDL. Vreau să vă spun că PDL are nevoie de o dinamică accelerată, de o conducere orientată spre baza partidului. Se ştie că Partidul Democrat Liberal era numit, înainte, «partidul primarilor», însă, astăzi, baza partidului este consultată din ce în ce mai puţin . Cred că realitatea trebuie să rămână mereu în vizorul politicienilor, cred că PDL trebuie să se dezvolte şi să se modernizeze. Este momentul să privim spre cele trei generaţii: spre părinţii noştri, spre omul activ, aflat pe piaţa muncii şi către copiii noştri. A fost o îngrijorare în rândul membrilor PDL, când partidul a obţinut 23 de procente la alegerile locale, apoi am intrat în panică, iar aceasta nu a fost constructivă şi, la alegerile din decembrie am obţinut sub 20%. Eu cred că, aşa cum e în sport, este nevoie de un şoc şi nu doar de un discurs constructiv, care pare că ridică moralul echipei, dar, de fapt, o adoarme. Este nevoie de un discurs mult mai pragmatic, dar pentru aceasta o voi lăsa să vorbească pe doamna deputat Elena Udrea, cu care am încheiat victorios anul 2012 şi sper să începem la fel acest an. Mai spun doar că noi nu pornim un război, dar vrem să ne implicăm într-o luptă, o luptă pentru construirea noului PDL„, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu (foto-dreapta), preşedintele PDL Roman.

Elena Udrea a vorbit colegilor de partid şi reprezentanţilor presei despre motivul lansării candidaturii sale la Roman, locul pe care îl ocupă  PDL pe scena politică actuală şi cum vede ea viitorul partidului. „Astăzi, la patru luni de când, tot aici, la Roman, am intrat în competiţia pentru câştigarea funcţiei de deputat pentru colegiul Roman – Ion Creangă, competiţia care s-a finalizat cu un succes, astăzi, aici, anunţ intrarea într-o nouă luptă politică, de data aceasta pentru câştigarea preşedenţiei PDL, pentru că aici este familia mea politică. Bătălia din toamnă am câştigat-o datorită colegilor din PDL de la Roman, Ion Creangă şi Neamţ, într-una din cele mai grele bătălii politice, în care am avut împotrivă nu doar adversari politici, ci şi grupuri de presă. Cu toate acestea, pentru că nu ne-am ferit să stăm în faţa oamenilor drepţi, să vorbim cu oamenii despre ceea ce PDL a făcut bun la guvernare, despre lucrurile care nu au ieşit aşa cum ne-am dorit, am putut să-i convingem pe aceştia să voteze cu ARD, cu PDL, ceea ce a însemnat o mare victorie în Moldova şi în întreaga ţară. De aceea am dorit ca acest anunţ să fie făcut aici, pentru că resursele, energia, pentru o competiţie de anvergura celei pe care o încep acum, le pot avea în mijlocul acestei organizaţii puternice, o organizaţie care poate fi exemplu pentru alte organizaţii din ţară. Semnalul acesta poate porni din Roman, care este capitala geografică a Moldovei„, a spus Elena Udrea.

Aceasta a precizat că lupta pentru PDL începe într-un moment extrem de important pentru partid, întrucât cei care au rămas în rândurile PDL sunt oamenii care vor o construcţie politică puternică, în care să-şi găsească fiecare locul. „Dorinţa noastră de a continua să avem o carieră politică în PDL este cea care ne ţine pe fiecare în acest partid, chiar dacă am căzut de la tot ceea ce putea să aibă un partid politic – de la toate funcţiile importante, câştigarea alegerilor – la un rezultat slab, care a demobilizat mult mare parte din colegi, un rezultat care nemulţumeşte în continuare. Partidul continuă să scadă, iar acest lucru s-a văzut la ultimele alegeri, şi această stare a lucrurilor nu numai că a creat dezamăgire, dar riscă să ne ducă pe un drum închis, să dea impresia că nu mai există perspectivă pentru PDL, să facă din PDL un PNȚCD. A fost un partid care a avut guvernarea, care a avut preşedenţia Camerei Deputaţilor, preşedenţia Senatului, care a dat şeful statului, care a avut tot ce putea să aibă un partid politic în etapa lui de glorie, care a guvernat cu responsabilitate ţara în perioada de criză majoră şi şi-a asumat măsurile nepopulare. Problema este că, dacă, în timpul guvernării, partidul a luat 23% la alegerile din vară, din iunie şi până în decembrie, fiind în opoziţie, a pierdut 1.000.000 voturi, în condiţiile în care avem un guvern iresponsabil, incompetent, care nu ştie decât demagogie, populism, un guvern care nu a ştiut decât să se refere permanent la ceea ce-a făcut PDL al guvernare, un guvern al minciunii şi care îi va dezamăgi profund pe cei care au dat votul către USL în luna decembrie„, a precizat Elena Udrea.

Deputatul colegiului nr. 4 Roman – Ion Creangă este de părere că, dacă PDL ar fi reuşit să vină cu o strategie de campanie reuşită, dacă nu ar fi mers pe ceea ce s-a dovedit a fi o gravă eroare – renegarea propriei guvernări – dacă nu s-ar fi adoptat ascunderea celor care au dus România prin criză şi s-ar fi discutat cu oamenii, aceştia ar fi înţeles mai bine ce s-a întâmplat în timpul guvernării PDL. În plus, Elena Udrea a spus că liderii partidului au plecat toţi în teritoriu şi că nu au existat mesaje naţionale unice prin care să răspundă USL. „Aici şi acum este vorba despre viitorul PDL. Întrebarea care se pune este: care este viziunea PDL? Partidul are nevoie de o schimbare, o cer toţi cei care uită spre PDL. Nu poţi să laşi o asemenea guvernare fără opoziţie, nu poţi să laşi PDL să fie al doilea partid al opoziţiei, după PP-DD. Trebuie să vedem care este drumul pe care PDL va merge mai departe şi trebuie să alegem drumul acesta cu grijă. Nu mai are PDL un lider providenţial, care a luat partidul de la 4% şi l-a dus la guvernare. PDL are nevoie de o echipă puternică, de oameni devotaţi, liberi, curajoşi, care să se mobilizeze, să aibă forţa să schimbe partidul din direcţia greşită, o echipă care să aibă forţa să se adune. PDL nu trebuie să privească spre sine, trebuie să privească spre electorat, spre acel electorat care a votat cu PD din 2000 şi până în 2009, electoratul activ, în jur de 40 de ani, care se manifestă liber, care s-a format după Revoluţie şi care nu ar vota cu PSD. PDL a fost un partid pe care-l urmau oamenii, dar, astăzi, nu mai există comunicare între vârful partidului şi baza lui. Astăzi aflaţi ceea ce se întâmplă în partid de la televizor şi, din păcate, televiziunile distorsionează mesajele. Astăzi lipseşte munca în echipă, e greu să te întâlneşti cu liderii, aceştia nu mai merg în teritoriu. Am pierdut contactul cu oamenii. Sunt colegi care au preferat să se ascundă şi să îşi însuşească criticile opoziţiei de atunci. PDL nu a fost aşa. Are nevoie de un suflu nou, de o energie nouă„, a mai declarat cea care vrea să conducă PDL.

Elena Udrea a vorbit şi despre starea de derută în partid şi despre faptul că presa le-a spus reprezentanţilor PDL că nu mai interesează pe nimeni, percepţia asupra partidului fiind aceea că PDL nu mai contează. Elena Udrea a explicat că vrea să formeze o echipă care are la bază oamenii profesionişti şi nu o echipă formată pe relaţii şi simpatii personale, PDL având şansa de a schimba modul în care se face politică. „Eu nu cred că toată inteligenţa unui partid este la Bucureşti. Dimpotrivă, ştiu exact ce capacitate are această organizaţie şi ce putere are. Unul dintrre marii oameni politici ai PDL este Laurenţiu Leoreanu. Are onestitate, curaj, este mereu între oamenii, este deschis cu aceştia. Este momentul când fiecare dintre noi trebuie să ne asumăm, să contribuim la ceea ce urmează să se întâmple cu acest partid. Este momentul la care, unindu-ne, putem da startul unei alte perioade în PDL: perioada post-Băsescu. Nu trebuie să ne ferim să spunem că se închide o etapă. Partidul trebuie să stea singur, din acest moment, pe picioarele lui. Și îmi doresc în echipă un om puternic, de calibrul lui Laurenţiu Leoreanu. El trebuie să facă politică la Bucureşti„, l-a caracterizat Elena Udrea pe preşedintele PDL Roman. Deputatul Colegiului nr. 4 a mai spus că PDL trebuie să fie pregătit pentru momentul în care USL se va rupe şi să reprezinte o alternativă viabilă la actuala putere.

Elena Udrea a mai discutat , vineri, despre candidatul pentru alegerile prezidenţiale, despre care a spus că trebuie să fie „cel mai bun candidat al dreptei politice, nu doar al PDL„, dar fără a da nume, şi despre faptul că „nu strică mai multă modestie în politică„. Astfel, ea a răspuns preşedintelui Traian Băsescu, care a afirmat că fostul ministru al Dezvoltării ar trebui „să mai lase poşetele alea cu care a intrat în politică, să ia poşete mai ieftine” şi să mai renunţe la tocuri. „Pot să renunţ la poşete şi tocuri, nu sunt indispensabile, dar nu pot renunţa la telefon şi la iPad„, a replicat deputatul.

Dacă Elena Udrea va câştiga preşedinţia PDL, aceasta va organiza partidul în funcţie de regiunile ţării, cu opt vicepreşedinţi regionali.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

Articol nou

Comentarii

WORDPRESS: 21
  • interesant un tandem Udrea/Leoreanu acolo, la vîrf, în PDL 🙂

    • mos ion 11 ani ago

      jambaretule ce o fi interesant pentru tine, poate esti un fidel leurist si te bucuri pentru avantajele ce pica-vor ca perele malaete , ca de altfel palavrageli s-au tot auzit si de la una si de la altu

  • Harakiri 11 ani ago

    Doua observatii:

    1. Nu cred ca evenimentul asta intereseaza tot Romanul ,sau judetul Neamt, asa incit articolul ar fi trebuit sa poarte semnul de publicitate electorala
    2. Dl. primar ar face bine sa nu mai vorbeasca in numele intregului Roman, sau al judetului afirmind ca lansarea udrei ar fi ” o zi deosebita ”
    De ce spun aceste lucruri ? Daca Dl. Leoreanu ar fi fost primarul TUTUROR romascanilor isi vedea de administratie si nu se implica atit de puternic in campania unui candidat, fie el chiar din propriul partid.Acum astept sa ma cenzurati.

    • ANXIOSU' 11 ani ago

      Nuoooooooooo dom’le!
      Asteptam cuminti sa va faceti harakiri !

  • Care succes in alegeri cucoana,ala la nimereala ca la tragerile de la loterie?Asa s-a ajuns la puzderia asta de parlamentari,pe baza unei legi electorale tampite. Asta este ca si cum te-ai lauda ca ai intrat la facultata cu nota 5 inaintea celui care a luat nota 6 , asta da succes!

  • Fanfan la Tulipe 11 ani ago

    Iata ca Elena Udrea a revenit la Roman, printre cei peste 11.500 de alegatori care au dus-o in Parlament si a facut-o onorand cum se cuvine municipiul si anuntandu-si de aici candidatura la presedintia PDL. Un lucru absolut firesc si care ne bucura. Speram ca la alegerile din martie echipa ei sa fie una castigatoare, bazata pe oameni care cu adevarat doresc ca partidul sa aiba un drum ascendent, sa urce in sondaje, iar in 2016 sa revina la putere…
    Udrea, spre deosebire de Blaga este tanara, inteligenta, o adevarata luptatoare care nu se teme de nimeni, cu putere de munca si dorinta de a demostra romanilor ca se poate trai in Romania mai bine…
    Spre deosebire de ea, Vasile Blaga a avut in ultimii ani o preocupare majora : aceea de a nu face nimic si de a se ingrasa…apoi a cutreiarat tara facandu-si fraudulos campanie electorala si destituind in teritoriu oamenii care nu erau de acord cu alegerea sa…asta nu e politica, ci santaj, abuz de putere, talharie…
    Cu toate acestea,sefia o va castiga Elena Udrea : MERITA !!!

    • M-am linistit:lingaii sunt la post!

    • mos ion 11 ani ago

      limbaj de lemn tipic pentru sedintele de partid insuflatoare de maret avant patriotic muncitoresc hei rupist. Mai traiti nostalgici comunisti?

    • Harakiri 11 ani ago

      Fanfan la Tulipe, esti o „admiratoare” , sau chiar esti E. U. ?!

  • Harakiri 11 ani ago

    Sa nu uit, cu cit Nutzy va fi sustinuta mai mult de T.B., sau va candida sub sigla portocalie, cu atit mai mult i se vor reduce sansele !! Da’,in definitiv, ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda, portocaliii au terminat-o cu politica pe cel putin 7-8 ani de acum inainte…

  • golaniii !! 11 ani ago

    Bravo Elena si mult succes !! si voi astia de la usl care faceti spume la gura ..calmativa ma ca romanul e cu Leoreanu !! nu cu ursssiiiii ca noi traim in oras nu in cazinouri !

    • Harakiri 11 ani ago

      Revezi-ti „opera” ca sa-ti dai seama cit esti de inapoiat, chiar ANALFABET Mars la clasa I -a pentru alfabetizare, dupa ce te-ai trezit din betie !!

  • maimuta tot mai muta ramana ,,se stiu ei,, cei de la fsn

  • Astept 11 ani ago

    Mirela,Tase,Aspazia,Irina,Nik,Liliana nu mai figurati pe lista de plata sau suntati plecati la munca in Italia?Faceti-va incalzirea cu o vorbulita,doua,acolo ca sa fie,nu-i asa?

  • dumitru 11 ani ago

    Sunt de acord cu reformarea PDL dar pentru a invinge adunatura usl este nevoie urgent promovarea organizatiei de femei si tineret,capable sa dea prioritate cercetarii si o mare importanta partii sociale.Succes Elena Udrea-Leoreanu.

    • Asa o cheama,mai nou,stiti dumneavoastra ceva in sensul asta?

  • mihai 11 ani ago

    Domnul Leoreanu a pierdut foarte mult din increderea romascanilor afisandu-se cu elena!! Si va pierde incontinuare daca se balacareste cu asa ceva!! Pacat!!

  • Grija Ion 11 ani ago

    Si ce treba avem noi cu asta,este problema lor interna,este ograda lor si au dreptul sa-si oranduiasca lucrurile cum vor,nu le poarte altii de grija. Dupa mine poate sa fie ales si papa Benedict ca tot este disponibil.Pace voua!

  • zorro 11 ani ago

    Fratilor, nu va mai certati, ca ei deja intind covorul rosu ptr. Nuti la sediul centraI PDL (…) Referitor la primar, doreste un oscior de lins la nivel inalt, dupa ce-si face ,,plinul,, ca alti primari de altfel. Dupa ce-si ating scopul, uita de unde au plecat, iar noi suferim. Sper sa nu fie cenzurat. Multa san.la toti si sa ne vedem de saracia noastra, caci ne meritam soarta, pacat de tineret. DOAMNE ajuta-ne!

  • Politichia de margaritar 11 ani ago