Roman, Neamț
Căutare site

Elena Udrea dă piept cu Lavinia Șandru

Liderii naționali ai PDL au declarat că Elena Udrea ar avea mari șanse să fie votată ca parlamentar în județul Neamț, unde a avut o foarte bună colaborare cu primarul Gheorghe Ștefan, președinte al PDL Neamț. Fără a motiva alegerea, lideri ai UNPR au susținut, marți, că Lavinia Șandru, vicepreședinte al partidului, poate candida cu succes într-un colegiu din Neamț. Culiță Tărâță, președinte al CJ Neamț și lider al UNPR Neamț, confirmă înțelegerea cu premierul Ponta pentru Colegiul 3, dar se mîndrește cu șansa de a-l lansa drept candidat pe profesorul Marian Enache, fost ambasador.

 

Campaniile electorale încep cu mult în avans, dovadă nume de candidați serioși, valabili și bine intenționați lansați spre știința și formarea de conștiință civică, dar și ținte false, care ar trebui să reașeze relațiile dintre membrii aceluiași partid sau, în galopanta prefacere a alianțelor, să scoată din cursă candidați nedoriți. Așa au ajuns în presă nume ale unor oameni politici „trași pe dreapta” ori incomozi pînă la momentul 9 decembrie. De departe, județul Neamț oferă cea mai complexă, de la personalități de necontestat pînă la persoane cu notorietate sau doar membri de partid conștiincioși și buni cotizanți.

PDL are, de sîmbătă, o grijă mai puțin, după ce lideri naționali ai partidului au făcut publică șansa Elenei Udrea (foto stînga) de a cîștiga un fotoliu de parlamentar în județul Neamț.
Ei au declarat că Elena Udrea ar avea mari șanse să fie votată ca parlamentar în județul Neamț, unde a avut o foarte bună colaborare cu primarul Gheorghe Ștefan, președinte al PDL Neamț.
Punctul de vedere al liderului județean al PDL nu a putut fi consemnat, nici Elena Udrea nu a răspuns la telefon în timpul documentării.
Regula de aur aplicată de toate partidele și confirmată ca valabilă și pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie este aceea ca foștii parlamentari necompromiși și necontestați să candideze pentru un nou mandat.

 

 

De partea cealaltă a baricadei, de puțin timp, lideri ai UNPR au susținut, marți, că Lavinia Șandru (foto dreapta), vicepreședinte al partidului, poate candida cu succes într-un colegiu din Neamț, dar fără a motiva sau justifica alegerea candidatei.
„Eu sînt onorată de susținerea și propunerile făcute pentru mine, ca vicepreședinte al partidului mă simt răsplătită pentru munca depusă. Important e să fiu înțeleasă de oameni, să am o bună colaborare și să fiu de folos oamenilor din Colegiul pe care îl voi reprezenta„, a răspuns evaziv, în exclusivitate pentru Ziarul de Roman, Lavinia Șandru.

 

 

Pe cît de încurcate par drumurile în hățișul politic, pe atît de tranșant s-a dovedit în aprecieri și declarații Culiță Tărâță, președinte al CJ Neamț și lider al UNPR Neamț.
El confirmă înțelegerea cu premierul Ponta pentru Colegiul 3, unde îl va susține pe Liviu Harbuz, candidat al PSD, dar nuanțează explicațiile.
„Nu cred că s-a înțeles bine, cred că nu e vorba doar de două colegii pentru candidații UNPR. Noi avem oameni capabili, de toată isprava. Mă bucur să-l fi convins pe domnul profesor universitar Marian Enache, fost vicepreședinte al Camerei Deputaților, fost ambasador al României la Chișinău, să candideze în Neamț alături de noi. Nu e singura surpriză plăcută, mai pregătim un candidat care va fi apreciat de nemțeni, iubit și de romașcani„, a lăsat undă de mister Culiță Tărâță asupra viitorului candidat.

Comentarii 3

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. cetatean

    Da inseamna ca suntem ………………….. de nimic , la Bucuresti nu mai incape si vine la Nramt ca probabil Pinalti a asigurat-o ca va castiga .

  2. florin

    Oameni buni, nu v-ati saturat de toate mutrele astea, aceleasi si aceleasi ? Uitati-va ce trocuri, ce fel de jocuri de culise … Uitati-va ca nu vin cu nici o idee in legatura cu viitoarea viata a romanilor, nu-i preocupa decit cum sa-si imparta colegii, locuri eligibile, functii, etc. Udrea ?! Loc „aproape sigur” in judetul Neamt? Care ar fi, vezi Doamne ,mosia lui Pinalti…O japita care va da „cu subsemnatul” un an intreg pt. toate hotiile, alaturi de protectorul si imbratisatorul ei din gondola? Sandru, o traseista notorie, fosta sefa a unui „partid” cu doar 2 membri, o mahalagioaica de nivel national ?! Romani, treziti-va !! Aveti mare grija ce veti pune in urna la 9 Decembrie, e in joc viata voastra pentru urmatorii 4 an!!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.