Prima paginăSocial

După 26 de ani, un tânăr adoptat din Roman de americani și-a găsit familia biologică

După 26 de ani, un tânăr adoptat din Roman de americani și-a găsit familia biologică

Dimensiune text

 

Un tânăr născut în Roman, înfiat imediat după Revoluție de o familie americană, este pe cale să își cunoască rudele biologice din România. Aceasta este povestea lui Andrew, tânărul în ajutorul căruia a venit și Ziarul de Roman la începutul acestui an, cu sprijinul unor oameni binevoitori și implicați.

„Bună ziua. Vă contactez din Houston, Texas, și încerc să ajut un tânăr care a fost înfiat din Roman, în 1991, să-și găsească familia. Vă rugăm să ne ajutați”, este e-mail-ul pe care l-am primit, pe adresa Ziarului de Roman, chiar după sărbătorile de iarnă, în luna ianuarie a acestui an. Așa am aflat despre povestea lui Andrew, un tânăr american de origine română, care încearcă de mult timp să-și găsească părinții și rudele din România.

După un schimb de e-mail-uri cu Antonella, translator din Houston, și ea de origine română, am reușit să aflăm primele detalii despre Andrew. Astfel, am contactat autoritățile de la București, pentru a-i putea îndruma pe Antonella și pe Andrew asupra procedurii de urmat în acest caz.

O durată de peste cinci luni, termenul procedurii avansat de autorități

Drumul spre găsirea părinților din România ai lui Andrew a trecut pe la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDC) din București. Reprezentanții instituției ne-au surprins pentru rapiditatea cu care au răspuns solicitării Ziarului de Roman – un lucru mai puțin obișnuit pentru autoritățile din România – și ne-au furnizat prompt și detaliat pașii întregii proceduri pe care trebuie să o urmeze Andrew, cu sprijinul Antonellei, pe lângă autoritățile române, procedură despre care Ziarul de Roman a și publicat un material, la începutul acestui an.

Dacă răspunsul instituției a fost prompt, termenul mediu furnizat de ANPDC pentru găsirea rudelor din România ale lui Andrew nu a fost încurajator: „Procedura de soluționare a cererilor variază, în funcție de situațiile specifice fiecărui caz, durata medie fiind de aproximativ 5,5 luni”.

Proceduri birocratice sau soluția „pro bono”

La fel de neașteptat pentru noi, dar cu un final mai bun pentru tânărul ce își căuta familia, a fost și un mesaj pe care l-am primit de la avocat doctor Ioan Chelaru, care s-a oferit să sprijine gratuit demersurile lui Andrew, prin reprezentanții biroului său de avocatură din Roman, care s-a mai ocupat de astfel de cazuri.

Astfel, avocatul romașcan Alexandru Iștoc, partener la SCPA „Chelaru și Asociații”, pe care l-am pus în legătură cu Andrew și cu Antonella, a reușit să dea de urma familiei tânărului adoptat din România la puțină vreme după Revoluție.

„Țin minte că venisem de la o ședință lungă de dosare penale, unde, după ce am audiat și eu trei martori și am pus concluzii de achitare pentru clientul meu, ce era inculpat, îmi așezam roba și aud primind un e-mail. Fiind vineri, după o săptămână plină de procese prin toate vecinătățile Romanului, m-am gândit că n-are cum să fie ceva urgent și mai putea aștepta până ajungeam acasă, dar, văzând subiectul e-mail-ului, l-am deschis imediat. Era un e-mail de la șeful meu, domnul avocat Ioan Chelaru, despre ajutorul cerut de Andrew, și mi-a spus că găsirea familiei ar fi o provocare pentru cariera mea.

Dar partea interesantă abia acum începea. Trebuie să recunosc că devenisem din ce în ce mai curios și deja îmi imaginam ce metode de investigare să folosesc. Am aflat că tânărul se numește Andrew, locuiește în Texas, a fost născut în România de către părinți români, iar ulterior a fost adoptat de actualii părinți americani. Avea atașate câteva fotografii făcute imediat după adopție, în care apăreau părinții naturali și cei adoptivi. Am regăsit și o copie după certificatul de naștere, lucru ce m-a ajutat enorm ulterior. Am citit de câteva ori textul e-mail-ului, cu detaliile oferite de Andrew, am pus pe hârtie informațiile de care dispuneam și m-am  gândit la cea mai bună soluție prin care să-l pot ajuta pe tânărul ce dorește să-și cunoască părinții. Recunosc, a durat până ce le-am dat un răspuns, pentru că, pe cât de interesantă era speța, pe atât de mari erau responsabilitatea și complexitatea cazului. Le-am răspuns lui Andrew și doamnei traducător, cea din urmă împreună cu redacția Ziarului de Roman fiind cei care au făcut posibilă legătura între noi și el”, povestește avocatul Alexandru Iștoc, cel care a făcut posibilă identificarea familiei biologice a tânărului român, adoptat de americani.

Și așa, tânărul avocat s-a implicat, pro bono, adică fără bani, să îl ajute pe tânărul Andrew să-și găsească mama, tatăl, eventual frații sau surorile, pe cineva care să poarte același sânge.

Familie, fotbal, muzică country

Pe Andrew l-am cunoscut săptămâna trecută, când, în cadrul unei discuții purtate pe Skype, a fost de acord să-și spună povestea redactorilor Ziarului de Roman.

În vârstă acum de 26 de ani, Andrew pare un tânăr la fel ca alți americani de vârsta lui. A urmat liceul și, apoi, cursurile unei universități, iar acum lucrează și își face planuri pentru viitor. Discutăm în engleză, pentru că era foarte mic atunci când a plecat din România și nu are cum să știe limba vorbită de părinții săi biologici. Este volubil, vorbește repede, deschis, cu cel mai tipic accent texan.

„Sunt un băiat care a crescut într-un mic orășel din sudul Statelor Unite, de lângă Dallas. Am crescut jucând fotbal (n.r. – vorbește despre soccer, fotbalul european), îmi place mult să joc fotbal și chiar am jucat pentru câteva echipe locale din zonă, precum și pentru echipa universității la care am studiat, iar acum antrenez echipe de fotbal de copii. Îmi place mult să fac asta, la fel de mult cum îmi place să îmi petrec timpul alături de familia mea de aici. Îmi place să fiu alături de oameni, în general. Și îmi place mult muzica country”, se descrie Andrew în câteva cuvinte.

După liceu, a urmat cursurile Universității Aeronautice Embry-Riddle din Arizona, cu diplomă de absolvire în Securitate și Servicii de Informații Globale. Deși a urmat această facultate cu gândul să se implice activ în lupta mondială împotriva terorismului, spune că după absolvire și-a schimbat obiectivele, s-a întors acasă și acum lucrează ca reprezentant de vânzări al unei firme care oferă soluții tehnologice pentru mediul de afaceri.

Primele încercări pe cont propriu, nereușite

Andrew s-a născut în 1991, la Roman. În România, mama biologică, de loc din Bălușești, i-a dat numele de Marius, nume care i-a fost schimbat după ce a fost înfiat în SUA. Deși este un subiect delicat, vorbește deschis despre cum micul Andrew a aflat povestea adopției sale și despre cum a hotărât să pornească în căutarea familiei sale din România.

„Cred că aveam zece sau 11 ani când am început să realizez că am fost adoptat. Părinții mei de aici au fost mereu alături de mine și m-au ajutat foarte mult să înțeleg bine totul, la fel ca și pe fratele meu de aici, care a fost, de asemenea, adoptat. Pe la vârsta de 18 ani, am început de unul singur să încerc să aflu detalii despre familia mea din România, dar, în ciuda strădaniilor mele repetate de atunci, mărturisesc că nu am avut succes”, povestește Andrew.

Imaginea despre țara natală nu era foarte bine conturată pentru tânărul Andrew, la acel moment. „Știam despre România puține lucruri, doar ce învățasem la școală – locul pe hartă, câteva repere binecunoscute, precum Castelul lui Dracula. Au fost și multe poze pe care părinții mei le-au făcut în vizita lor în România atunci când m-au adoptat. Știam, de asemenea, că, în ultima vreme, multe producții cinematografice americane au fost filmate în România. Dar au fost lucruri generale, nu știam mare lucru în detaliu”, spune Andrew.

Ajutor neașteptat

După încercările nereușite din adolescență de a-și găsi familia din România, făcute pe cont propriu, Andrew nu a renunțat la visul său. La finalul anului trecut, Antonella, translatorul din Houston, a fost cea care i-a venit, pe neașteptate, în ajutor.

„Antonella m-a sprijinit foarte mult, ea fiind implicată într-o procedură asemănătoare în legătură cu fratele meu din Statele Unite, care și el fusese adoptat. Ea m-a întrebat dacă nu doresc să mă ajute în găsirea familiei mele, apoi v-a contactat pe voi, cei de la ziar, apoi a ținut legătura cu avocatul din Roman care s-a oferit să ne ajute. În câteva săptămâni, aveam să aflu toate detaliile care mă interesau. Au fost aflate mai întâi detalii despre bunica mea din România, apoi de la ea s-a ajuns la mama mea, apoi aveam să aflu că am numeroase rude în România de care nu știam. Am crescut cunoscând faptul că am o soră în România, dar nu mai știam numele ei. Am aflat că acum locuiește în Anglia”, mai  povestește Andrew.

Cum a început căutarea „acului în carul cu fân”

După ce „detaliile tehnice” au ajuns pe mâna avocatului Alexandru Iștoc, a început, de fapt, greul, aproape căutarea „acului în carul cu fân”, pentru că foarte multe detalii nu se cunoșteau despre mama biologică a lui Andrew.

„Am avut o discuție pe Skype cu Andrew și mi-am dat seama cât de important este pentru el să-și cunoască părinții. Am văzut în privirea lui, uneori ușor timidă, că îi era oarecum frică. Avea o temere cum că era posibil ca mama lui să nu mai fie în viață. Însă cuvintele lui, pline de speranță, înlăturau orice gând rău. Mi-a transmis îndrăzneala și dorința de a reuși să-și cunoască părinții. Am căutat persoanele care apăreau în poze, am fost la arhiva Tribunalului, pentru a vedea dosarul de adopție din acea perioadă, și speram să găsesc vreun indiciu care să mă ducă la mama lui Andrew. Zilele treceau, primeam e-mail-uri de la Andrew, în care mă întreba de stadiul dosarului și nu eram în stare să-i dau niciun răspuns.

După aproximativ două luni, am mers la Bălușești. Aflasem anterior că au fost câteva femei sau familii de aici, care, prin anii ’90, și-au oferit spre adopție copiii către familii din străinătate. Din aproape în aproape, am ajuns s-o cunosc pe fosta vecină a mamei lui Andrew. După o scurtă discuție, și-a dat seama despre cine e vorba și am mers împreună cu ea la locuința din Roman unde ar fi trebuit s-o găsim. Nici aici nu era, însă reușisem să îi cunosc pe unchiul și mătușa lui Andrew, respectiv fratele și sora mamei lui, care mi-au spus că sora lor a plecat de mult timp din Roman, iar acum locuiește în Buzău sau Constanța, cu unul dintre copiii ei. Puteam merge și până la Buzău sau Constanța, dar nu aveau niciun număr de telefon de-al ei și nicio adresă. Am plecat ușor dezamăgit, dar le-am lăsat numărul meu de telefon, ca, în caz în care aveau vreo informație, să-mi dea de știre. Asta era joi, iar în weekend îi promisesem lui Andrew că-i dau un răspuns”, povestește avocatul Alexandru Iștoc.

Cine este familia lui Andrew

Și, tocmai a doua zi, când avocatul Alexandru Iștoc a aflat că instanța îl achitase pe clientul la care audiase trei martori, a primit un telefon. Acel telefon pe care toată lumea îl aștepta: „M-a sunat o doamnă și a început să plângă, iar oricât încercam să înțeleg ce spune, îmi era greu să o fac să se oprească. «Băiatul meu!!!» și mi-am dat seama. Greu de descris în cuvinte, aproape imposibil. Cum e să-ți crezi copilul pierdut și, apoi, să vină după 26 de ani să te caute? După ce s-a liniștit și am purtat o discuție, am aflat cum se numește, unde locuiește, cum s-a făcut adopția, cum nu a vrut să renunțe la copil, dar, cel mai important, că îi părea extrem de rău că a fost pusă în situația de a-l da spre adopție. Departe de mine gândul s-o judec, eu eram bucuros că-i pot prezenta lui Andrew faptul că i-am găsit mama.

În baza contractului pro-bono pe care-l semnasem cu Andrew, având astfel o clauză de confidențialitate cu el, nu puteam dezvălui către familia lui din România date precum numele, adresa ori numărul de telefon, deși insistențe din partea acestora din urmă au fost. Mulțumit de ceea ce realizasem, am trimis către Andrew informațiile pe care le aveam, numele mamei lui, adresa acestuia, numărul ei de telefon, dar și date cu privire la ceilalți frați ai lui. Sunt sigur că reacția lui a fost greu de imaginat. Deși se spune că noi, avocații, ne ocupăm mai mult de divorțuri, de desfacerea căsătoriilor, acum a fost invers: privind înapoi, mă bucur enorm că am putut să reîntregesc o familie și c-am reușit să soluționez un alt caz. Trecând peste motivele care au stat la baza adopției, am ajutat un copil să-și găsească mama, iar asta nu mai are nevoie de nicio prezentare”.

„Am rămas fără cuvinte când am încercat să vorbesc pentru prima dată cu sora mea”

„În final, am reușit să vorbesc cu sora mea mai mare, care acum locuiește în Anglia. De la ea am aflat că mai am doi frați mai mici, care au în jur de 16 și 22 de ani, precum și o altă soră mai mică, în vârstă acum cam de 13 ani. Am aflat că am și nepoți: cel mai mare dintre frați are deja doi copii, iar sora mea din Anglia, care are cam 28 de ani, are și ea o fetiță. O știam pe sora mea cea mai mare din pozele pe care le aveau părinții mei din SUA de când mă adoptaseră și m-am gândit de foarte multe ori la ea, pe măsură ce creșteam.

Familia, în general, înseamnă foarte mult pentru mine. Iar sora mea – singura soră despre care știam înainte că există – a fost forța care s-a aflat în spatele demersurilor de a-mi găsi familia: totul a plecat de la gândul la ea. A fost extraordinar când i-am auzit pentru prima dată vocea sorei mele, dar și un sentiment de ușurare, pentru că, în sfârșit, ne întâlnisem – chiar dacă doar prin intermediul telefonului. Pentru câteva momente, nu am avut glas. La început, nu am vorbit despre multe detalii. Ce să vorbești cu un om care ți-e rudă, dar pe care nu l-ai mai întâlnit până acum? Dar știam că există o legătură puternică între noi”, mai spune Andrew.

Iar povestea se va încheia, spune el, în momentul în care va reuși să-i întâlnească pe toți. Încă nu a stabilit nimic concret, pentru că abia a aflat despre familia sa din România, dar știe că asta se va întâmpla. „Chiar dacă o călătorie peste ocean este scumpă, e ceva ce îmi doresc foarte mult. Cel mai probabil, voi merge mai întâi la sora mea din Anglia și, apoi, poate împreună – având în vedere că eu nu cunosc limba română – vom merge în România. Dar cred că va mai dura ceva timp până ce vom pune la punct toate detaliile”, spune Andrew.

Pagină de Facebook dedicată celor care își caută părinții biologici

În urmă cu doi ani, o tânără româncă stabilită în Irlanda a creat o pagină pe Facebook pentru a-și găsi fratele biologic, adoptat de la locul lor de origine. Așa a pornit povestea site-ului „Adopted from Romania”, parte din pagina de comunitate Facebook, „The never forgotten Romanian children” şi din recentul grup de pe Facebook, „Copiii niciodată uitaţi ai României – The never forgotten Romanian children”. La această pagină a încercat să apeleze și Andrew.

„Pe parcursul primului an al activităţilor paginii de Facebook, mii de oameni din România şi de peste tot în lume au intrat în contact şi au împărtăşit, cu noi sau pentru noi, cele mai incredibile poveşti, poze, articole, opinii, proiecte, experienţe din timpul adopţiei, căutările de familie, sentimente – în principal ale copiilor români adoptaţi sau ale celor rămaşi acasă. Pagina noastră de Facebook a devenit în puţin timp una dintre cele mai cunoscute pagini de pe media sociale, care ajută şi sprijină români adoptaţi în căutările lor şi în reunirea cu familiile lor biologice. Peste 300 de cereri de căutări de familie au ajuns pe pagină în primul an, 88 dintre ele au avut succes”, se arată pe pagina site-ului dedicat identificării familiilor biologice.

Pe pagina de Facebook „Copiii niciodată uitați ai României”, aproape zilnic sunt postate povești ale celor care vor să afle informații despre rudele biologice. Dacă legea este clară cu privire la condițiile în care familia se poate cunoaște, pe Facebook zeci de oameni se oferă să-i ajute pe cei care își caută mama, tatăl, frații sau surorile și care postează puținele informații pe care le știu și, eventual, fotografii de la momentul despărțirii.

„Cred că nu trebuie să renunți niciodată la gândul de a-ți găsi familia. Să nu spui niciodată că asta nu se va putea întâmpla. Dacă îți dorești cu adevărat să găsești legăturile cu familia naturală, trebuie să încerci, chiar dacă la început nu e ușor, pentru că nu știi niciodată ce se poate întâmpla, așa cum am avut eu norocul să o întâlnesc pe Antonella, translatorul care m-a ajutat atât de mult pe mine. Și, chiar dacă la început nu am reușit în căutările mele, până la urmă am avut succes”, este sfatul lui Andrew pentru toți cei care se află într-o situație asemănătoare.

 

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • Foarte interesant si emotionant articol!Te felicit, Alex, pentru perseverenta ta si iti doresc succes in cariera de avocat!
    Cu dragoste,
    prof.E.Diaconescu

  • Poveste ca in filme.Si totusi reala.Felicitari celor de la Ziarul de Roman dar in mod special d-l avocat Alex Istoc.Si inca ceva ceea ce avocatii nu fac..gratuitatea serviciilor.Nu-l cunosc insa cred ca D-zeu va avea grija sa-i rasplateasca insutit nobilul gest pe care la facut.Uite ca se nasc si in Roman oameni de omeni…Inca odata Bravo tuturor!

  • Felicitări! băiatul meu, Alexandru. Mă bucur mult de reușitele tale și sunt mândră de tine. Cu multă iubire, mama