„Duo pentru… grafie şi gînd”

Parafrazîndu-l pe Malraux, putem spune şi noi că „Secolul al XXI-lea va fi… al interferenţelor, sau nu va fi deloc”. În adevăr, complexitatea, din ce în ce mai vastă, a cunoaşterii şi acţiunii umane, conduce la un model cultural şi civilizatoriu tot mai dens, mai aleatoriu şi mai saturat de corelaţii eterogene. De aici masa plurivalentă de interpătrunderi profunde, care cuprinde în ea nu numai eflorescenţele terminale ale unor informări expansive, ci şi nivelele de esenţă, de adîncime ale tuturor ramurilor afirmate. Oprindu-ne acum în lumea esteticului, dacă, odinioară, în perioada clasicismului francez, Boileau statornicea cu sacralitate în a sa „Artă poetică” regula neamestecului artelor între ele, acum, la începutul unui nou mileniu, interferenţa dintre acestea a devenit de mult o regulă. La început, ea a operat cu domenii apropiate, pentru ca, mai tîrziu, acest lucru să se producă la nivele mult distanţate.

Recenta lansare a volumului de „grafo-poeme” sau de „poegrafii”, semnat de către polivalenta creatoare de frumos a oraşului nostru – plastică, proză, poezie – care este profesoara Violeta Lăcătuşu, vine tocmai să confirme cele spuse mai sus. Nu e vorba de o culegere ilustrată de poezii, ci autoarea prefigurează o structură omogenă ca mesaj, din care emană, complementaric, două canale de limbaj, succesive şi nu simultane. Denumirea plachetei – „Iniţiere astrală” – se adaugă şi ea, ca o a treia dimensiune creativă, ce pare însă a fi doar rezultanta concluzivă a întregului poetic.

Ineditul recentei apariţii a Violetei Lăcătuşu trebuie, însă, semnalat. Un cititor neavizat are credinţa că parcurge un volum de versuri care, în ediţia de faţă, este ilustrat şi care, la o viitoare ediţie, ar putea fi lipsit de grafica inclusă în text. O tradiţie editorială foarte veche, neobişnuită de-a lungul generaţiilor cu această formulă. De data aceasta sîntem în faţa ineditului lăcătuşian. Ca într-un „Duo” muzical, autoarea desfăşoară un dialog artistic, interpretat la două instrumente de limbaj diferit: unul literaro-poematic şi altul plastico-grafic pe care noi îl decodăm dual, dar îl interpretăm unitar. E o lectură unică trecută prin două grafii, similară cu acel fenomen optic determinat de birefrigerenţa „Spatului de Islanda”, la mineralogie.

Se pare că tematica ontico-astrală a conţinutului a cerut autoarei să apeleze la acest limbaj bivalent. Spaţialitatea de altitudine şi rezonanţa unei neoprite expansiuni pot fi redate mai „in rem”, tocmai cu această logodire sensibilă dintre abstractul literar şi concretul grafiei. „Homo teluricus” a devenit, în „astralitatea” autoarei, o megafiinţă, ca raţionalitate şi nu somatic, operînd relaţii existenţiale absolute între „fractali” şi „mantre”, iar dacă uneori vrea să se apropie şi de străbuna noastră planetă, atunci poposeşte pe un Olimp, aştepînd să întîlnească dinastii de „Zei circulari” şi să hotărască cu ei o nouă „Geneză” de lumi.

Sînt segmente metacotidiene, ce nu mai pot fi redate prin limba vorbită, cînd se foloseşte grafia metaforică, după cum, alteori, sînt trăiri profund umane, pe care grupajul de curbe le cedează glasului omenesc, înfăptuindu-se, astfel, „Eternul balans”.

Poezia duală a Violetei Lăcătuşu posedă, în existenţa ei, o uriaşă explozie de energie, care o transportă pe autoare cînd spre altitudinile de fiinţare ale lumii – şi atunci se apelează la limbajul plurivalent al vorbirii – cînd o rostogoleşte prin volute concentrice înspre lăcaşul ei geografic – ipostază la care modalitatea „grafo” este folosită din plin.

Vizualul poetic este surprins şi el, în sine, triadic, sub unghiularitatea unor distanţe diferite, suprapuse polioptic, plecînd, dar şi venind, înspre noi, prin linearismul conturat, filiform şi punctat. Retina e reţinută şi de faptul că geometrismul acestuia nu repetă circularismul cosmic cu care ne-am obişnuit, ci acum spaţiul astral este redat prin fragmente curbe, ce tind, parcă, să devină, undeva şi cîndva, orto-liniare.

O plachetă grafo-poetică originală, o „Iniţiere” în estetica simbiozelor inter-arte şi o „Astralitate” evadativă înspre spaţii noi, toate trei reunite sub semnul creativităţii umane, aflată mereu în expansiune.

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna mai 2003