Forţele de ordine vor fi mobilizate la un protest împotriva exploatării de la Roşia Montană şi la manifestările religioase organizate cu ocazia hramului Catedralei Arhiepiscopale din Roman.
În acest sfârşit de săptămână, două evenimente de caracter public vor pune în gardă Poliţia Locală, Poliţia Naţională şi Jandarmeria. Este vorba despre un protest în Piaţa „Roman-Vodă” cu privire la exploatările din Roşia Montană şi despre pelerinajul ocazionat de hramul Catedralei Arhiepiscopale.
Duminică, 13 octombrie, în Piaţa „Roman-Vodă” se va desfăşura un protest care vizează exploatările de la Roşia Montană. Cererea a fost înaintată de doi cetăţeni şi a fost aprobată favorabil de comisia de avizare a Primăriei municipiului Roman. Protestul va avea loc între orele 15.00 şi 19.00. Din Comisia de avizare au făcut parte primarul municipiului, secretarul municipiului, directorul Poliţiei Locale Roman, un reprezentant al Poliţiei Roman şi un reprezentant al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ. Dispoziţia de aprobare a fost comunicată solicitanţilor şi instituţiilor care au competenţe privind ordinea publică: Poliţia Locală, Poliţia Naţională şi Jandarmeria. Organizatorii poartă răspunderea legală pentru manifestarea paşnică a participanţilor, în cazul unor manifestari violente urmând a se aplica legislaţia în vigoare.
În decursul zilei de duminică, 13 octombrie, vor avea loc manifestări la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, ce vor include un pelerinaj ocazionat de hramul Catedralei Arhiepiscopale. Cu această ocazie se aşteaptă participarea a peste 2.000 de persoane. Având în vedere cele două evenimente, administraţia publică va mobiliza resursele disponibile în domeniul ordinii publice, din partea instituţiilor abilitate, în vederea menţinerii unei atmosfere sigure şi fără incidente pentru locuitorii oraşului.










protestul nu este cu privire la Rosia Moantana, este pentru salvarea Rosiei Montana si un mediu curat, nu otravit cum doresc tradatorii.