Marți, 27 februarie, la ora 11:18, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă în comuna Timișești, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Tîrgu Neamț (două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD), Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Timișești și Stația Tîrgu Neamț a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și în interiorul unei case.
„O femeie de 83 de ani a fost scoasă de cetățeni, până la sosirea forțelor de intervenție. Victima, care era inconștientă și prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare, a fost preluată de echipajul SMURD și, ulterior, transportată la CPU Tîrgu Neamț. O altă persoană, o femeie de 49 de ani, a necesitat îngrijiri medicale din cauza intoxicației cu fum – a evacuat persoana din casa cuprinsă de flăcări. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la CPU Tîrgu Neamț”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia au ars acoperișul casei (din lemn și acoperit cu plăci de azbociment) pe o suprafață de 120 de metri pătrați, tâmplăria din PVC aferentă (uși și ferestre) și bunurile materiale din interiorul acesteia. Conform pompierilor, focul deschis în spații închise, o lumânare, a fost cauza probabilă de producere a incendiului.
Comentarii