HomeSanatate

Don Quijote de la Ambulanță

Medicul Letiția Damoc (foto) a ales pacienții români în locul banilor din Occident. Împotriva dezamăgirilor, managerul Ambulanței ar alege să fie tot medic de urgență în România.

 

 

Într-o perioadă în care mii de medici români aleg drumul străinătății, atrași de mirajul salariilor mari din Occident, există și medici care pun mai presus pacienții români. Un astfel de medic este și managerul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Neamț, medicul Letiția Damoc. Cu toate că a fost dezamăgită de multe ori de sistem și a fost tentată să ia drumul străinătății, medicul Letiția Damoc spune ca pacienții sunt mult mai importanți decât banii. Ea se consideră un Don Quijote care se luptă cu morile de vânt, pentru că a încercat, în repetate rânduri, să schimbe sistemul și de fiecare dată i s-au pus piedici.

În urmă cu 18 ani, a devenit cel mai tânăr manager al unui serviciu de ambulanță din țară. Medicul Letiția Damoc spune că nu a crezut că, după atâția ani de activitate, va cunoaște atâtea dezamăgiri. „De când mă știu, am vrut să fiu medic de urgență. De multe ori, am fost tentată să plec, dar nu am avut curaj. Am realizat că prea multe persoane depind de mine, au nevoie de mine. Și am renunțat. Am decis să rămân, să fac ceva pentru pacienți, dar nu am fost lăsată. Este o mare dezamăgire pentru mine. Dacă aș fi să o iau de la capăt, tot medic de urgență în România m-aș face, însă aș schimba unele decizii care mi-au afectat sănătatea. Dacă aș lua-o de la capăt, poate că nu mi-aș mai dori să fiu manager, să nu mă mai implic. Îmi tot spun că am alergat de una singură și am ajuns pe locul doi. Sunt un fel de Don Quijote, pentru că mă lupt cu morile de vânt”, a apreciat medicul Letiția Damoc.

La întrebarea „dacă se mai merită să fii medic în România?”, managerul Ambulanței răspunde clar: „Se merită. Se merită să fii medic pentru pacienții din România, dar nu medic pentru sistemul sanitar”.

Ultimul raport al Colegiului Medicilor arată că, începând cu anul 2007, au plecat în străinătate 15.000 de medici din țară.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

[sam_ad id=”130″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0