Doi romașcani cu „Buletin de Marte”

foto – Gheorghe A. M. Ciobanu

” – Interesant, Ciobanule, chiar foarte, doar, ca să-ți spun drept, eu nu am înțeles nimic !”

Erau spusele dirigintelui și profesorului meu de istorie, Nicolae Gheorghiade. Pe la sfârșitul iernii, în 942. „Treceți Prutul” avusese loc. Iar eu, din plin la LRV, în clasa șasea. În acel an, se hotărâse ca, lunar, pe clasă, să se țină la colegi, de către un altul, câte o conferință cu subiecte libere. S-a început, dar s-a și încheiat, cu mine. Stalingradul schimbase soarta războiului.

Să revenim. Era-ntr-o după – amiază. Se-ntuneca și era ger. Colegii, dirigintele  și eu, venit în fața băncilor. Emoție, firească pentru prima mea conferință ținută în viață. Și despre ce am vorbit atunci ? „Problema vieții pe Marte”. Astronomie…. Pe-atunci, „dar unde crește buruiana asta ?” Pe mine, însă, această „Floare de colț” a cunoașterii umane mă atrăgea. Mi-a plăcut, toată viața, să fiu cu „capu-n nori”. Cea mai veche amintire o am pe aceea de la trei ani, când, de pe cerdac, într-o seară, am privit, puțin speriat, Luna, după care am fugit  în casă și în pat, cu „fața la perete”. Așa a fost „primul meu rendez -vous” cu infinitul…Mai târziu, aproape un veac am stat spre cer și nu „la perete”. Pe atunci, literatură astrală, ioc. Ici, colo, câte o broșură „de buzunar”. Înainte de „expunerea” mea de mai sus, aveam doar două: Anestin: „Povestiri astronomice” (câteva foi, fără început și fără sfârșit) și cărțulia lui Flammarion, „Ce e cerul”, apărută în biblioteca pentru toți (ce greu am cumpărat-o, costa mult, un leu și douăzeci de bani…). Ultimul autor era adeptul ipotezei astronomului italian  Schiaparelli, care argumenta că pe „Planeta roșie” ar fi o rețea complexă de canale paralele și rectilinii, care erau duale, când numai în emisfera nordică a ei, când în cea sudică. Deci, și acolo, alternanța dintre anotimpuri. Schiaparelli prefigurase și o hartă a acestor canale, pe care Flammarion o relua în volumul său. Adesea mă uitam, îndelung, la aceste planisfere, imaginându-mă pe mine, printre „ele”. Atât, pe atunci. Astăzi, micuții de la grădiniță știu, deja, despre „Big Bang” și zborurile cosmice, fie prin desenele animate, fie prin cărticelele de colorat. Nu mai spun de cei mai mari. Sau în librării, numai Gagarin și Amstrong…Plus Internetul… La discreție, permise oricui și orice. „Pe vremea mea” te bucurai cu o „eliminare”, dacă se afla, cumva, că ți-ai permis să citești „Aventurile Submarinului Dox”, sau ale lui „Bill Gazon”, „Colecția celor 15 lei” sau „Romanele captivante”, dar, mai ales, serialul „Femei celebre”, toate cu apariție săptămânală. De ce acest „tabu” ? Poate din cauză că erau scoase la Editura „Herz ?” Sau, „o tempora ?” Dar, și pentru „tempora” e valabilă zicerea: „Fugit ireparabile tempus”. Șapte decenii trecute… Ne-am strecurat, deja, în Mileniul trei. De ce nu sunt alături de noi Schiaparelli și Flammaron și să le spunem că ipoteza lor m-a inspirat odinioară, în a-mi prefigura „viețuitoarele” de pe Marte, deducând după condițiile sale planetare. Sau să-i întristăm, demonstrându-le că ipoteza de mai sus e depășită, ea fiind bazată pe imagini luate cu un telescop ce s-a dovedit, mai târziu, că avea lentile cu defect de fabricație. Sau să le zicem că „suportul” lor de atunci – adică eu – sunt și cu „Buletin” de Terra și de Marte. Un prieten de-al meu – George Tănsănică – și romașcan, dar și american, aflat mai mult acolo, a luat legătura cu NASA și și-a înscris numele, al său, dar și pe al meu, pe micro-discheta purtată de nava cosmică: „Mars Science Laboratory Rover” și lăsată pe planeta copilăriei mele. „Ave Mars, Terieni te salutant !III” Negăsind, acolo, o librărie, spre a-mi procura un „Dicționar marțiano – român”, am tras o fugă” pe planeta noastră maternă, spre a vă informa, prin „Ziarul de Roman”, ce mai e cu noi. Nu știu dacă, la plecare „acolo”, va trebui să ne „epsilonizăm” și noi.

Până atunci, „Ave și tu, Terra !…”  (Gheorghe A. M. Ciobanu)

[sam id=”3″ codes=”true”]