Procurorii au cerut contractele de PR din ultimii trei ani. Managerul general al ApaServ SA, Cătălin Dughir, consideră că a fost respectată legislaţia în vigoare. Nu este prima dată când procurorii DNA solicită documente de la operatorul de apă al judeţului.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a solicitat companiei judeţene ApaServ copii ale contractelor de PR derulate în perioada 2013-2015. Compania judeţeană a încheiat acest tip de contract cu firma Ghici Computer, deţinută de Robert Iosub. Conform conducerii ApaServ, valoarea contractului din 2013 a fost de 20.000 de lei, a celui din 2014 a fost de 44.500 de lei, iar a celui din acest an este de 39.000 de lei, din care s-a plătit doar valoarea serviciilor prestate până în luna iunie.
„A venit o hârtie de la DNA, în care ni s-au solicitat să prezentăm copii după contractele cu Ghici Computer şi cu Asociaţia Future. Noi am răspuns acestei solicitări, am trimis contractele. Cu Ghici Computer am avut contract începând cu anul 2013. Cu Asociaţia Future nu am avut niciun contract. În acea hârtie nu se specifică motivul pentru care se face cercetarea. Nu văd de ce ar exista un motiv de îngrijorare, este un contract pentru care s-a respectat toată legislaţia în vigoare, deci, din punctul meu de vedere, nu ar fi niciun fel de problemă”, a afirmat Cătălin Dughir, managerul general al ApaServ SA.
Reprezentantul firmei aflate în atenţia DNA consideră că ar fi vorba de plângeri mai vechi.
„Eu am făcut acest contract public de mai mult timp. Este vorba de o cercetare declinată dintr-o plângere mai veche. Eu am fost reclamat de mai multe ori de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă. Am patru soluţii de neîncepere a urmăririi penale de la Poliţie, Poliţia economică, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), plus două procese civile pe care le-am câştigat. Dacă aceste contracte au fost cerute, e normal ca procurorii să-şi facă treaba şi să cerceteze. Eu nu am primit nicio solicitare din partea DNA”, a afirmat Robert Iosub.
Acesta nu a exclus ca sesizarea către DNA să fi venit din partea unei persoane care l-ar fi perceput ca „un om care încurcă treburile”. Robert Iosub a precizat că a renunțat la contractul cu ApaServ, din proprie iniţiativă, în urmă cu câteva săptămâni şi că va continua să presteze aceleaşi servicii către companie ca şi până acum, dar în mod gratuit.
Nu este prima dată când procurorii DNA solicită documente de la operatorul de apă al judeţului. O altă solicitare a anchetatorilor anticorupţie a vizat contracte din anul 2009. Verificări ale activităţii şi contractelor derulate de ApaServ au fost efectuate şi de Direcţia de Luptă AntiFraudă.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol