Roman, Neamț
Căutare site

Divergențe în oină la Gherăești

Antrenorul Ioan Chifan spune că a fost demis. Adrian Andrei, conducătorul CS Biruința Gherăești, declară: “Nu l-am dat afară!”.  Biruința Gherăești a ocupat locul al treilea în Cupa României, la finalul săptămânii trecute, avându-l ca antrenor pe Adrian Andrei.  Ioan Chifan a participat, în Cupă, ca antrenor al echipei din Pârcovaci.

La Clubul Sportiv Biruința Gherăești, unul dintre, cel puțin, primele trei grupări sportive din țară în privința practicării sportului național și a rezultatelor obținute an de an, nu este liniște în acest moment. Între conducătorul de club și antrenor s-a produs o rupere. Rămâne de văzut dacă este doar una de moment sau dacă este definitivă. Antrenorul Ioan Chifan spune că a fost demis de la conducerea echipei de seniori. Adrian Andrei, finanțator al grupării nemțene, este de părere că va fi continuată colaborarea cu cel pe care Nicolae Dobre, președintele Federației Române de Oină, îl consideră ca fiind cel mai bun antrenor din țară la nivel de juniori.

La fel ca într-o familie, viața nu este întotdeauna plină doar de armonie sau înțelegere. Sunt perioade în care punctele de vedere diferite, personalitatea unuia sau al altuia, orgoliile, etc. duc la neînțelegeri. Și acestea pot fi rezolvate. Trebuie bunăvoință.

“Din 2 iulie sunt antrenor la Stejarul Pârcovaci”

Antrenorul Ioan Chifan, cel de numele căruia Biruința Gherăești se leagă prin obținerea mai multor titluri naționale, la toate grupele de juniori, niciunul la seniori, a stat pe banca tehnică a echipei Stejarul Pârcovaci (Iași) la ediția din acest an a Cupei României, competiție care a avut loc la Constanța, la finalul săptămânii trecute. Este singurul titlu, cel de campion național al României la seniori, pe care nu l-a obținut Chifan la Gherăești. Cupa României, Cupa Satelor, medalii de argint și de bronz în campionatul național al seniorilor se află în palmaresul antrenorului.

“N-am vrut să anunț până acum că am fost demis, din cauza rezultatelor, de la echipa de seniori din Gherăești. M-a sunat domnul Mihai Andrei și mi-a spus că noul antrenor va fi Adrian Andrei. Din 2 iulie sunt antrenor la Stejarul Pârcovaci. Vreau să reîncep la Pârcovaci o nouă școală de oină și să relansez centrul de acolo, eu fiind din zonă. Ce pot să spun? Mă doare. Mulțumesc, Gherăești! Regret că după o muncă de atâția ani s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Dar, dacă așa a hotărât conducerea clubului, trebuie să accept. Nu ne-am certat deloc. Ne-am despărțit amiabil. Cei din oină, prezenți la Cupa României, au început să râdă când au auzit că am fost demis din cauza rezultatelor. La Gherăești, mi s-a propus să rămân la juniori. Am refuzat. Când te muți dintr-un loc în altul este greu, sufletește. Copiii din Gherăești, elevii mei de la grupele de juniori, m-au înconjurat și m-au rugat să revin asupra deciziei. Am început deja treaba la Pârcovaci. Dacă îmi va permite sănătatea, în trei sau patru ani vom avea echipă de top. Vom vedea ce ne va rezerva viitorul. Oricum, rămân prieten cu cei din Gherăești”, a specificat Ioan Chifan.

“Eu zic că se va întoarce de la Pârcovaci”

“Au fost discuții între noi. Nu l-am dat afară. Au fost alte treburi, pe care nu pot să le spun. Sunt discuții de ale noastre. Nu trebuie să spălăm rufele în public. Am zis doar că, la Cupa României, să mergem fără el, să vedem cum va fi. N-a fost demis. Tot domnul Chifan va merge cu copiii la Constanța, la campionatul național al juniorilor. La Cupa României, eu am fost antrenor la seniori. Voi mai discuta cu domnul Chifan, să stabilim cum va fi. Eu zic că se va întoarce de la Pârcovaci. Suntem prieteni, în continuare. Eu cred că ne vom înțelege cu domnul Chifan și că vom colabora, în continuare. Au fost niște contradicții. Vă spun eu că o să fie bine”, a spus Adrian Andrei.

Tot Frontiera a câștigat Cupa. Biruința a ocupat locul al treilea

Frontiera Constanța s-a ales, pentru a zecea oară, cu trofeul, după finala câștigată, 23-15, cu Straja București. În finala mică, Biruința Gherăești a învins Oltul Turnu Roșu cu 15-13. La competiție au participat opt echipe, împărțite în două grupe: A / Biruința Gherăești (Neamț), CS Univest Arad, CS Oltul Turnu Roșu (Sibiu), CS Stejarul Pârcovaci (Iași); B/ Frontiera Constanța, Straja București, CS Brigada Gherăești, Energia Râmnicelu (Buzău).

Rezultate întregistrate în grupe:

A / Biruința – Stejarul 18-11, Univest – Oltul 6-15, Stejarul – Oltul 11-19, Biruința – Univest 15-7, Univest – Stejarul 8-20, Oltul – Biruința 15-9;

B / Frontiera – Straja 25-22, Brigada – Energia 19-12, Straja – Energia 13-14, Frontiera – Brigada 30-10, Brigada – Straja 9-15, Energia – Frontiera 10-20.

Semifinale: Straja – Oltul 28-12, Frontiera – Biruința 23-10.

Dacă ar fi câștigat meciul din grupă cu Oltul, Biruința ar fi evitat întâlnirea cu Frontiera, în semifinală. Straja era un adversar de învins în penultimul act.

Lotul Biruinței: Paul Bârgăoanu, Emanuel Mihăluțe, Sergiu Gălățeanu, Cosmin Năstase, Alexandru V. Andrei, Cristian Enășoaie, Vlad Râtanu, Ionuț Râtan, Alexandru A. Andrei, Cosmin Roca, Mihai Mătălică, Sorin Puiu, Robert Benea, Cristian Blaj.

Ca premieră în sportul național, finala mică a avut două episoade. În primul, scorul dintre Biruința și Oltul a fost 13-13. S-a hotărât ca meciul să se rejoace și s-a rejucat: 15-13 pentru Biruința. O altă variantă ar fi fost recurgerea la loviturile de baston pentru departajare.

“Nu prea-s mulțumit. Am vrea locul I. Echipa este tânără, cu șase-șapte jucători sub 18 ani. Nu te mai poți bate cu Frontiera, fiind și frica față de jucătorii mai mari. Sperăm ca în viitor să nu mai fie fluctuația aceasta în ce privește schimbarea lotului. Mulți pleacă afară, la muncă. Acum pleacă și cei mai tineri, chiar fără să termine liceul. Să joci doar cu copiii este foarte greu. Tot tineretul, cel de 20-30 de ani, este baza. Să stea mai mult lângă noi și să fim sprijiniți”, a afirmat Adrian Andrei.

Campionatul național pe plajă, dezamăgire pentru conducătorul Biruinței

O altă premieră în oină a fost organizarea primului campionat național pe plajă, în ziua următoare terminării întrecerilor din Cupa României. S-a jucat cu număr mai mic de sportivi în echipă, față de competițiile pe iarbă și au participat șase echipe: Frontiera, Straja, Biruința, Brigada, Univest, Energia.

Rezultate din grupe: A / Brigada – Energia 13-5, Frontiera – Brigada 13-4, Energia – Frontiera 7-14; B / Straja – Biruința 11-20, Univest – Straja 12-25, Biruința – Univest 18-16.

Semifinale: Frontiera – Straja 8-10, Brigada – Biruința 13-12.

Finala: Straja – Brigada 8-5.

Clasament: 1. Straja, 2. Brigada, 3. Frontiera, 4. Biruința.

“Frontiera a intrat în posesia medaliilor de bronz, după ce a fost declarată câștigătoare în dauna Biruinței – echipa care a refuzat să mai joace finala mică, după ce a fost eliminată în semifinale de a doua echipă din Gherăești”, s-a publicat pe site-ul FR Oină.

Adrian Andrei n-a fost deloc bucuros când a luat la cunoștință de cele de mai sus:

“M-a deranjat. Nu s-a spus că a fost o competiție de la ora 9 la ora 16, în soare. Căldură mare, apă nu, o singură umbrelă. Să stai în soare atâtea ore!! Am mai cumpărat noi apă. Nu se face așa ceva. Ce sport se mai joacă pe asemenea căldură? De aceea, am plecat. Cei care au asistat la meci stăteau sub o tribună, la umbră. Nu puteam să mai stăm în soare”.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.