Roman, Neamț
Căutare site

Dispută la şefia CAR Pensionari

Zarvă mare, vineri, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Roman.

Constantin Tărâţă, împreună cu membrii Consiliului Director, ales de către Adunarea Generală a pensionarilor, care a avut loc în 11 iulie 2013, la Casa de Cultură din Roman, s-a prezentat din nou la sediul CARP Roman, pentru a prelua funcţia de preşedinte, însă actualul preşedinte, Dumitru Călărăşanu, s-a opus, considerând acţiunea ca fiind ilegală. Constantin Tărâţă justifică această acţiune pe baza unei Hotărâri Civile, nr. 38 AJ, pronunţată în data de 16 octombrie 2013, de către Judecătoria Roman. Însă această hotărâre nu îl numeşte pe el ca fiind preşedinte, dar nici pe actualul director CARP, Dumitru Călărăşanu.

Ce a rezultat a fost un haos total. Întrucât nu s-a putut ajunge la un numitor comun, preşedintele Călărăşanu s-a simţit nevoit să cheme forţele de ordine, pentru a-i goni pe Constantin Tărâţă şi ceilalţi însoţitori ai săi, însă poliţiştii au plecat aşa cum au venit, întrucât nu era de competenţă lor să rezolve acest conflict, care nu era violent, ci era doar la nivel verbal.

Amintim că la data de 11 iulie, a fost în convocată o adunare generală la Casa de Cultură, de către fostul preşedinte Ioan Vlăduţ, la care au participat 241 de delegaţi, pensionari cu drept de vot. Atunci a fost ales ca preşedinte CARP Roman Constantin Tărâţă, iar în calitate de consilieri au fost aleşi Traian Dumitriu, Emil Scutaru, Elena Mantale, Aurel Blanaru, Vasile Leoreanu şi Vichente ştefănescu. În ziua următoare, pe 12 iulie, noul Consiliu Director s-a prezentat la sediul CARP în vederea preluării mandatului, a ştampilei şi tuturor documentelor asociaţiei, dar consiliul director care era în funcţie în acel moment a refuzat predarea acestora, chemând organele de poliţie.

Având în vedere că s-a stabilit că scrutinul din 11 iulie nu s-a putut organiza conform statutului CARP, în data de 20 august a avut o nouă întâlnire a Adunării Generale a pensionarilor, pentru alegerea conducerii CARP. Atunci a fost ales ca preşedinte Dumitru Călărăşanu, iar din Consiliul Director fac parte Ion Vlăduţ – consilier, Vasiel Dumbravă – consilier, Alexandru Vasile Albu – consilier, Dumitru Huţanu – consilier, Eugen Ilioi – membru supleant şi Ion Feraru – membru supleant.

Cert este că Judecătoria Roman a respins atât cererea principală formulată de Dumitru Călărăşanu, care precizează că este preşedinte al Consiliului Director CARP Roman, dar şi cererea de intervenţie principală formulată de Constantin Tărâţă, prin care precizează că el este preşedintele Consiliului Director al CARP Roman, declarându-le ca având caracter contencios, printr-o hotărâre la care putea fi făcut apel în cinci zile de la data pronunţării, care a fost 16 octombrie. Actualul preşedinte al CARP, Dumitru Călărăşanu, susţine că a făcut apel la această decizie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.