Roman, Neamț
Căutare site

Din slujba Domnului în slujba legii

La Liceul Teologic „Sfântul Francisc de Assisi” a avut loc revederea promoţiei 2004. Printre foştii elevi se numără astăzi preoţi, muncitori, dar şi poliţişti.

Liceul Teologic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman a fost gazda unui emoţionant moment. Promoţia 2004 a seminarului a aniversat zece ani de la absolvirea liceului, prilej cu care unii dintre foştii elevi s-au întors la şcoală pentru a-şi revedea foştii colegi şi profesorii. Evenimentul a fost deschis de preotul Cristinel Sociu, care a sunat din clopoţel ca odinioară, după care foştii elevi au răspuns prezent la strigarea catalogului. Dintre foştii profesori, au fost prezenţi în mijlocul foştilor elevi diriginta Monica Grosu, preotul formator Daniel Lucaci, profesorul Ovidiu Trifan şi profesoara Georgeta Avram. Rând pe rând, foştii elevi s-au apropiat de microfon şi au povestit, cu mari emoţii, ce au făcut în cei zece ani de când au terminat liceul, după care profesorii şi formatorii au primit diplome de merit din partea elevilor.

franciscani 02„A fost emoţionant să asculţi poveştile colegilor, să afli cum drumurile vieţii fiecăruia au fost atât de diferite. Colegi din această promoţie au ajuns preoţi, responsabili de centre sociale, poliţişti, constructori. A fost minunat că unii dintre ei au venit împreună cu familia. Din păcate, prea puţini dintre colegi am fost prezenţi la reuniune. Aproape 70% dintre foştii colegi de generaţie muncesc acum în străinătate şi pentru mulţi a fost dificil să participe la întrunire”, a spus preotul Marius Cătălin Alistar, vicar la parohia Hălăuceşti.

Doi dintre absolvenţii Liceului Teologic Franciscan au, astăzi, meserii care, cel puţin la prima vedere, nu au nimic în comun cu pregătirea din liceu: sunt poliţişti. Ciprian Enăşel lucrează la Poliţia Bacău, la serviciul circulaţie, iar Silviu Ghercă este poliţist la secţia Sagna.

„Atunci când m-am dus la Seminarul Franciscan nu ştiam ce meserie voi avea, însă ştiam cu siguranţă că nu voi fi preot. Am ales liceul pentru că ştiam că este un liceu foarte bun şi oferă o pregătire completă, nu numai la disciplinele care se studiază la şcoală, ci şi o formare pentru viaţă. Nu am greşit deloc când am ales liceul. Am trăit o experienţă minunată. Rigoarea deprinsă în liceu, modul în care am fost format şi îndrumat în aceşti ani mi-au folosit şi în meseria pe care o am acum”, a spus Silviu Ghercă, poliţist la Sagna.
„A fost o plăcere deosebită pentru mine să-mi revăd foştii colegi, foştii profesori. Unii dintre ei îmi sunt colegi şi colaboratori, pentru că am rămas ca preot formator în cadrul seminarului. Pot spune că am fost binecuvântaţi cu profesori deosebiţi, care ne-au îndrumat în anii de liceu”, a spus preotul Mihai Dâscă, formator la Liceul Franciscan. Reuniunea începută la Roman a continuat la centrul franciscan de la Pârâul Rece, unde participanţii au avut timp să depene pe îndelete amintirile din anii de liceu şi să-şi împărtăşească realizările din ultimii zece ani.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.