Un echinox astralic cu egalitatea sa dintre lumina zilei şi umbra nopţii se reverberează în noul „Salon de Primăvară” deschis la „Muzeul de Artă” muşatin. Un grup de plasticieni au expus în sălile oferite acestora, în mod la fel de echinoxial. Un număr cât sumarul, socotit în luni, a doi ani alăturaţi, a constituit participarea actuală la „Salon”, fie cei cu daltă, fie cu penel.
Pentru primii, spaţiul de existenţă al creaţiilor lor le este similar cu cel al fiinţării noastre, pe când la penelieri, acesta aminteşte de arhaicele „ierbare”, înfăptuite de elevii unui odinioară.
Privind şi-acest, din nou, „Salon”, şi „expansiunea” naturii de afară, ca şi „retracţiunea” peneliană de pe pânze, merg împreună. Erupţii de vulcan la amândouă.
„Saloanele” pluralice supun pe receptori, de la un prim popas în faţa unei pânze, la un comparatism de viziune, mult mai complex decât obişnuita confruntare cu o Expo „de autor”. Dar la fel de complexă este şi trăirea artistică ce-i înfioară. De aceea, poate, şi comentariul nostru devine, în acest caz, mai orizontalic şi mai puţin de adâncime.
„Salonul” din primăvara acestui an a răspuns şi el la dorinţa unui public contemporan, pe care îl atrag avalanşele – acum tăcute – de „altfeluri” şi ca idei „din spate”, dar, mai ales, întruchiparea acestora, în datul expoziţional, la care mai adăugăm şi „afectul de pluralitate”. O „colectivă” ce transmite privitorilor, indirect, şi unele coordonate de evoluţie, în perspectivă, a artelor plastice.
„Primăvăraticul” de acum a predominat prin câteva note proprii: diversitatea florală, o portretizare de adâncime şi o polarizare a dimensiunilor ce le-au avut lucrările, exceptând sculpturalul. Atribute ce au atras atenţia, la o „primă vedere”. În continuare, „lungimea de undă” a fiecărui autor, atât de evidentă în ipostaza de „Salon”.
Floralul a fost pe „ecran lat”. O altă „Grădină suspendată”, acum pe pereţii Muzeului. Flori care, aşa trăinde doar printr-un penel, emanau o atracţie vie, ca şi cum noi, privitorii, am fi fost fluturi şi nu fiinţe umane.
Și natura a fost mult prezentă, fie ea „solo”, fie transformată de prezenţa telurică a oamenilor. O natură care şi ea, mai ales ea, cunoaşte determinismul, aproape polarizat, al celor patru anotimpuri.
În altă cameră, a predominat umanul, mereu în dialog cu noi, prin expresia ochilor, sau cu acea diversitate de poziţii ale gurii. Biologic, fără suflet, dar artistic, plin de spiritualitate.
Multe lucruri, însă, aparţineau constructivismului. Structuri şi colaje, toate „vorbind” despre un mâine inedit.
Sculpturalul, mai restrâns cantitativ, dar dominant prin măiestria cioplitoare a daltei. Tot tridimensional a fost acel grupaj de „minuni”, dăltuite în pietre preţioase, aparţinând unui colecţionar muşatin.
O simbioză sensibilă, între „Primăvara” din natură şi „Salonul” de la Muzeu.
Articol scris de Gheorghe A.M. CIOBANU
Comentarii