Din dragoste pentru oameni și handbal

Ultimul meci pe pământ, primul meci în eternitate

Profesorul Dan Moisii va fi înmormântat miercuri, 30 octombrie, în cimitirul “Eternitatea”.

Marcaj om la om este puțin spus în ce privește prima întâlnire cu Dan Moisii, de la care au trecut trei ani. M-a pus la punct repede, în secunda întâi a partidei întâi. Am învățat și apoi am ieșit pe contraatac, dar tot n-am reușit să câștig. Mă pot lăuda cu câteva rezultate de egalitate, între ghilimele. Aș fi vrut să am aceeași putere ca a domniei sale și să ne întâlnim pe teren, să văd dacă pot învinge. Învingător este Dan Moisii, apreciat și stimat inclusiv de cei care cărora le-a reproșat că nu fac bine, categorie din care fac parte. Dan Moisii a jucat, duminică, 27 octombrie 2013, ultimul meci pe pământ și l-a început pe primul, în eternitate, ambele din dragoste pentru oameni și handbal, cel puțin.

Dumnezeu să-l ierte!

Cei care l-au cunoscut, colegi sau elevi, sunt debusolați:

“Este foarte greu să vorbești, la trecut, de profesorul Dan Moisii”

Eugenia Tăbuci (profesor de sport la LPS Roman, antrenor la grupele de copii și juniori):

“Ce pot să spun? Suntem întorși pe dos. Știam că nu este bine. Coleg drag. Îl cunosc din școala generală. A fost colegi și la liceu. Eu am făcut facultatea în Constanța, Dan a absolvit în Bacău. În 1997 ne-am reîntâlnit la LPS Roman, la Catedra de Handbal. A fost o colaborare strânsă. De multe ori i-am cerut sprijinul. A avut, mereu, un cuvânt bun. La meciurile grele, în special, atunci când nu găsești soluții, a fost mereu un sfătuitor bun pentru mine și pentru jucătoare. Este foarte greu să vorbești de omul Moisii la trecut. Este prea devreme să vorbim de Dan Moisii la trecut. Coleg și prieten deosebit. Amintiri? Toate amintirile legate de Dan Moisii sunt frumoase. Este greu de selectat, mai ales în acest moment. Una dintre ele este cea din vară, din vara acestui an. M-a ajutat enorm la meciurile din turneele semifinale de la juniori I, cu Râmnicu Vâlcea și Constanța. Eu nu mai vedeam, într-o fază sau alta, care este varianta bună, de ales repede. M-a văzut că-s supărată: «Ce ai? Se rezolvă». Știa să pătrundă în sufletele noastre domnul Dan Moisii, cel cu care am fost coleg mai  mult de patruzeci de ani”.

“Învingem la București!”

Ana Maria Horobeț (jucătoare, extremă dreapta la HCM Roman):

“Este o mare pierdere. Vom fi mereu alături, cu sufletul. Eu vreau să-i dedicăm victoria din meciul cu CSM București, din etapa următoare. Toată lumea este tristă și supărată. Pentru mine, domnul Moisii a fost mai mult decât un profesor. M-a ajutat să depășesc momentele grele. Cine mai poate face așa ceva? Era singura persoană care îmi zicea pe nume: Ana Maria. Nu știu ce să mai spun”.

“Te făcea să uiți de necazuri”

Gheorghe Carnariu (secretar al Primăriei Roman, vicepreședinte al HCM Roman):

“O coroană pe care am depus-o nu valorează, nici pe departe, cât a făcut Dan Moisii pentru noi. A fost, într-adevăr, un om extraordinar. Tu erai trist și te făcea să uiți de necazuri. Este o pierdere grea. Este unul dinre fondatorii echipei care se numește Handbal Club Municipal Roman. Ne va ajuta, din Ceruri. Condoleanțe, familiei”.

“Nu!”

Marius Murariu (arbitru, fost elev al lui Dan Moisii, președinte al Comisiei Municipale de Arbitraj, Roman):

“Nu pot să înțeleg. În momentul în care am primit vestea, am început să plâng. Dumnezeu să-l ierte! Sunt unul dintre elevii domniei sale. Poate că nu am fost cel mai bun, dar am fost mulți care l-au cunoscut și apreciat. Handbalul romașcan și cel românesc sunt într-un moment de cumpănă. A fost, domnul Moisii, o personalitate. Durerea este și mai mare. Nu știu ce se întâmplă. În decurs de două luni s-au stins cinci profesori de sport: Șoiman, Varduca, Diaconu, doamna Militaru, de la Școala Mihai Eminescu, iar acum și domnul Moisii. Nu au cum să nu te afecteze asemenea momente triste, succedate cu repeziciune. Diaconu mi-a fost coleg. Profesorul Moisii reprezintă un model, un exemplu de urmat, cel puțin în ghidarea pașilor, într-o carieră sau alta. Înainte de a lua hotărârea de a deveni arbitru, m-a sfătuit și încurajat. Nu ne vine să credem că nu mai este printre noi, pe sau în apropierea terenului de handbal. Vor fi momente grele în meciurile HCM Roman, când ne vom uita în dreapta și în stânga și vom vedea, triști, scaunul gol. Va fi prezent mereu în mintea noastră. În pofida problemelor de sănătate, pe care le știm cu toții, a venit să-și susțină echipa și publicul i-a scandat numele. Bun pedagog, a știut să ridice moralul şi să insufle optimism elevilor. Nu l-a interesat boala care-l chinuia. A ținut cu fetele. «Hai, o să-ți treacă!», le spunea fiecăreia, după o accidentare. Le ridica moralul, deși era cel care avea nevoie de sprjin. Suntem alături de familia domnului Moisii, transmitem condoleanțe și ne rugăm pentru iertarea păcatelor”.

Amintiri din cantonamente

Cu ani în urmă, în cantonamente, cum a fost și cel de la Oglinzi, Moisii ținea foarte mult să se respecte ora de culcare. Sportivii trebuiau să fie în pat la ora 22, antrenorul la ora 22.20 și ambele părți trebuiau să se conformeze. Sportivilor nu le cădeau deloc bine pedepsele pe care inventivitatea antrenorului le ridicau la un nivel care îi lua mereu prin surprindere.

“Într-o seară, am întîrziat. Am ajuns în cameră aproape de ora 23. Era generația lui Liviu Ianoș și Marin Gorgos. M-am strecurat în cameră, încercând să fac cât mai puțin zgomot și să nu fiu dibuit. M-am chinuit vreo cinci minute să mă îmbrac cu pijamaua, pînă mi-am dat seama că mi-o cususeră. M-am așezat în pat și m-am prăvălit cu zgomot, reușind să aud, prin pereți, hohotele de râs. Îmi desfăcuseră șuruburile patului. Am înghițit-o și m-am culcat cum am putut. Dimineață, m-am trezit greu. Radu Vieru știa la chitară. Prin ușă, l-am auzit cîntînd: «Deșteaptă-te, Dane, și vezi-ți fiii, că au început un antrenament!». O revanșă neașteptată a venit în cantonamentul de la Slănic Moldova, acolo unde vestitele 300 de trepte constituiau locul predilect de pregătire al majorității tehnicienilor. Sportivii trebuiau să urce scările într-un anumit timp, decis de antrenor. Le-am zis că au de făcut două ture de trepte. Au strîmbat din nas și mi-au propus: «Dacă faceți măcar o tură, noi promitem că facem opt». Am acceptat și am făcut două. Acum, ei trebuiau să facă 16, dar n-au reușit decît 12 și s-au prăbușit, epuizați. I-am auzit apoi comentînd între ei:«Ce ți-a trebuit, măi, să ne bagi și pe noi? Ți-am spus că umflatul urcă? Uite ce ne-ai făcut!». Metodele cazone, dictatoriale, nu dau rezultatele bune. Mă mândresc acum cu foști elevi de ai mei care au ajuns oameni cu stare, recunoscuți în diferite colțuri ale lumii: Germania, SUA,  Canada, Olanda, Spania” a spus Dan Moisii într-un interviu acordat Ziarului de Roman, anul trecut.