Roman, Neamț
Căutare site

Dezbatere publică pentru dezvoltarea Romanului

Strategia de dezvoltare a oraşului va fi supusă dezbaterii publice. Săptămâna aceasta au avut loc mai multe şedinţe tehnice pe principalele domenii ce vor fi cuprinse în document.

Miercuri şi joi, la Primăria municipiului Roman s-a dezbătut strategia de devoltare locală a municipiului Roman pentru perioada 2014 – 2020. Dezbaterea strategiei s-a făcut pe trei grupuri de lucru, în funcţie de domeniile aflate în discuţie. La întâlnirile organizate de firma de consultanţă Avensa, cea care realizează strategia de dezvoltare a municipiului, au participat oameni de afaceri, profesori, medici, reprezentanţi ai Primăriei, dar şi şefi ai unor instituţii importante din oraş.

Strategia de dezvoltare reprezintă o analiză obligatorie pentru orice administraţie locală care doreşte să atragă fonduri europene. Principalele direcţii ale strategiei de dezvoltare au fost discutate încă din luna iunie de reprezentanţii Primăriei, care doresc materializarea unor proiecte importante pentru oraş, cum ar fi reparaţii pe reţeaua de apă şi canalizare, realizarea infrastructurii rurale – cartierul Nicolae Bălcescu şi cartierul Petru Rareş -, reabilitarea unor străzi şi bulevarde din municipiul Roman. În planul pe următorii şapte ani mai intră reabilitarea Casei Celibidache, a Casei de Cultură a Sindicatelor din Roman şi reabilitarea centrului social multifuncţional „Precista Mare”, ultimele două obiective fiind parteneriate cu alte autorităţi. De asemenea, se intenţionează modernizarea spitalului şi reabilitarea unor unităţi şcolare.

Un proiect nou şi aparte ce se doreşte a fi inclus în această strategie se referă la amenajarea unei faleze pe malul râului Moldova şi modernizarea punţii pietonale spre Cotu Vameş.

La întâlnirile de săptămâna aceasta, firma de consultanţă a prezentat o analiză SWOT – analiză care evidenţiază puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări- şi a cerut fiecărui participant să completeze un chestionar prin care să-şi exprime părerea cu privire la informaţiile prezentate, dar şi la eventuale proiecte ce ar putea ajuta dezvoltarea ulterioară a municipiului.

Strategia de dezvoltare a municipiului Roman pentru perioada 2014- 2020 este realizată contra sumei de aproximativ 16.000 de euro, fără TVA. Prima şedinţă de lucru cu privire la realizarea strategiei a avut loc în luna octombrie. După centralizarea informaţiilor oferite de răspunsurile din chestionare, strategia va fi postată pe site-ul primăriei şi supusă dezbaterii publice.

Comentarii 3

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Horga Mihai

    Ar trebui pusă o măsură privind realizarea unor pasaje peste linia ferată-la Șc.I.M.R.,
    spre P.Neamț și la Rampă…
    Ziarul de Ro. aduce la cunoștința autorităților aceste comentarii, sau scriem degeaba?
    Pe când aflăm răspunsul autorizat, așa cum ați promis?-Rog, dați în ziar!

  2. Horga Mihai

    După lărgirea centurii de vest la 4 benzi propun ca E85 să treacă pe această centură, ca să protejăm orașul, să să reducă poluarea, zgomotul, riscul de accidente la trecerile de pietoni.Vă mulțumesc, în numele locuitorilor-votanți!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.